Gabriel Berca, fost ministru de Interne, condamnat DEFINITIV la 2 ani de închisoare

Gabriel Berca, fost ministru de Interne, condamnat DEFINITIV la 2 ani de închisoare

Fostul ministru Gabriel Berca a fost condamnat definitiv de Înalta curte la pedeapsa de 2 ani de închisoare în dosarul de trafic de influenţă.

În actul de sesizare a instanţei procurorii reţin că din probe rezultă „dincolo de orice dubiu”, că Berca i-a promis omului de afaceri Rusu, atât direct, cât și prin intermediul lui Mihai Banu, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din cadrul Guvernului în vederea alocării banilor pentru lucrările pe care le executase la școala din comuna Ardeoani.

În data de 8 noiembrie, în timpul audierii în calitate de martor a fostului deputat PDL Adrian Popescu, acesta a declarat că Rusu îl rugase pe el să intervină pentru deblocarea de fonduri pentru plata lucrărilor la şcoala din Ardeoani, dar nu pe lângă Berca, ci la Ministerul Educaţiei.

Întrebat dacă Rusu îl cunoştea pe Berca, martorul a declarat: „Nu cred că Rusu şi Berca erau prieteni. Relaţia lui Rusu era cu Banu Mihai, el era omul cu care stătea de vorbă”. În rechizitoriu procurorii arată că Mihai Banu ar recunoscut că „în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 și primăvara anului 2012, a fost de mai multe ori la Rusu Viorel, de la care a luat sume de bani, în lei sau euro, totalizând, în opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. Banu Mihai a arătat că toți acești bani au fost predați lui Berca Gabriel”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numai că odată ajuns în faţa Instanţei supreme, în data de 28 ianuarie 2017, Banu a relatat că a inventat suma de 80.000 de euro la presiunea procurorilor. „Eram în arestul de la Bacău de opt zile, acolo sunt condiţii de nedescris, stăteam închis cu bolnavi de TBC. A venit avocatul şi l-am întrebat dacă e bine să-l denunţ pe Berca. Aşa am spus că i-am dat 80.000 de euro. Eu am inventat suma”, a declarat Mihai Banu.

Când a fost audiat, în ianuarie, Mihai Banu a relatat că a stat închis cu Gabriel Berca în celulă, imediat după ce îl denunţase: „Da, probabil îşi imaginau că mai scot ceva de la noi. Am stat două luni în penitenciar cu Gabriel Berca. I-am spus: e Dumnezeu deasupra, am făcut o mare gafă. Sunt om în vârstă, nu vreau să mă duc în mormânt cu aşa ceva pe cap. La prima declaraţie în instanţă am retras tot, că nu e adevărat. Am dat declaraţii incriminatoare pentru Berca în speranţa că mă vor pune în libertate. Avocatul mi-a spus: te vor pune în libertate, ţinta lor e Berca”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău l-au trimis în judecată, alături de fostul senator Gabriel Berca, şi pe fostul deputat Mihai Banu, tot pentru trafic de influenţă.

În acelaşi dosar a fost judecat şi fiul fostului deputat, Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Anchetatorii au trimis dosarul la Curtea de Apel Bacău, cerând instanţei să menţină măsurile preventive dispuse, respectiv arestul preventiv în cazul foştilor parlamentari Berca şi Banu şi controlul judiciar în cazul lui Lucian Banu.

Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, judeţul Bacău, iar instituţia trebuia să achite lucrările de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.

Faptele ar fi fost comise în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins şi primit banii atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri, pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani.