Acum o sută de ani, Națiunea Română purta "Războiul pentru Reîntregirea Neamului" Motto: "Pe aici nu se trece!" Era strigătul Ostaşilor Români în luptele corp la corp cu baioneta în mână, contra Armatei Germane, care după ce ocupase Transilvania, încerca să rupă rezistenţa română din Munții Răsăriteni. La Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Bicaz... în vara anului 1917.

De ce să ne readucem aminte?

Pe baza documentelor studiate şi a mărturiilor de fapte autentice, trăite şi transmise copiiilor săi şi elevilor din Şcolile de dinainte de 1948, de către propria noastră familie, vom încerca să dăm răspuns la această întrebare pe care se pare că unii locuitori din România de astăzi şi-o pun.

Prima datorie a unei Națiuni- demnă de acest nume- fața de Părinții săi este Readucerea lor Aminte.

În toate timpurile, pe toate continentele, de la apariția omului pe pământ şi pană în ziua de astăzi, în toate societățile de la cele mai rudimentar organizate şi până la cele care au ajuns la cea mai înaltă formă de organizare din zilele noastre şi la cele mai rafinate forme de cultură, artă, ştiință, tehnică şi civilizație, există Memoria Trecutului.

Urmele şi Amintirea lui se păstrează, se transmit generațiilor viitoare, se onorează şi se comemorează.

"Trecutul este'n mine şi eu sunt în Trecut,

Precum trăieşte Cerul în Marea ce-l respiră" ,

ne mărturiseşte Principele Poeziei Române, Mihail Eminescu.

Comemorări ale "Marelui Război" în Franța

Marele Război a durat 4 ani. Comemorările lui vor dura şi ele tot atât.

În Franța ele au început în anul 2014. Ele vor continua pas cu pas- în ordinea cronologică a evenimentelor de acum 100 de ani şi se vor termina, o putem presupune, cu reamintirea Tratatelor de Pace, încheiate între 1919 şi 1920 de care depind şi astăzi interesele vitale ale României, în cel mai înalt grad.

Interese care necesită să fie azi, ca şi acum 100 de ani, apărate cu aceaşi convingere şi vigoare.

Amploarea comemorărilor Marelui Război la care România a luat parte în calitate de aliat al "Entante"- ei, este considerabilă. ("Entante" = înseamnă Alianţă sau "Înțelegerea", între Franța, Anglia şi Rusia ţaristă).

Gravitatea comemorărilor este la fel. Ea se exprimă prin:

- publicarea de studii istorice monumentale;

-culegeri de amintiri, memorii, însemnări zilnice scrise de Ostaşi pe front, fotografii, desene, scrisori, mărturii oculare;

-organizarea de către profesori de excursii la "Locurile de Memorie", unde s-au desfaşurat lupte de tranşee, lupte corp la corp cu baioneta în mână sau ciocniri de trupe (Verdun, Somme, Marne, etc.). Aici organizatorii țin conferințe pentru instruirea publicului de toate vârstele şi de toate categoriile sociale.

- organizarea de pelerinaje la "Locurile de Memorie": cimitire militare şi civile, unde soldații căzuți în lupte sunt îngropați;

-restaurarea monumentelor ridicate în Memoria Morților in "Marele Război".

De o sută de ani aceste morminte sunt restaurate şi îngrijite de locuitorii comunii şi de autoritățile locale. În mai multe cimitire militare şi civile din Franța (şi de asemeni din Italia şi Germania), se află sepulturile a mii de Soldați Români, prizonieri de război, care au fost internați şi au decedat în lagărele germane din regiunile ocupate de Armata Germană din nordul şi estul Franței, între 1916 -1918.

 

Franța onorează Memoria Soldaților Români, prizonieri de război, morţi pe teritoriul ei în anii 1916 - 1918

În cursul Războiului pentru Reîntregirea Neamului , purtat de România, ca aliat al Franței, în contextul Marelui Război, un mare numar de Soldați Români au fost făcuți prizonieri de Armatele Germane, care împreună cu aliații lor au intrat în 1916 în România din vest şi din sud şi au încercuit Armata Română, singură şi izolată în fața lor.

Ministerul Apărării Franceze certifică "un numar de 80.000 de prizonieri români între august 1916 şi 1 februarie 1917, din care 43.000 au fost înghesuiți în lagăre din Germania". Mulţi alţii au fost transferați pe frontul de vest şi cel italian şi siliţi să facă "munci de ocnaşi în condiţii abominabile".

Alții sunt trimişi în Franța ocupată "ei sunt înghesuiți în vagoane ferecate, cu deschideri acoperite de sârmă ghimpată. Torturați de foame şi de sete, muribunzi, ei mor înainte de a ajunge la destinație. Supraviețuitorii sunt transferați sub comanda germană la câmp, în uzine, în mine, unde lucrează în condiții de viaţă teribile. Gărzile Germane îi lovesc fără încetare şi uneori le scurtează calvarul cu un glonte sau o lovitură de baionetă."

"Din cauza frigului din iarna anului 1917 ei pier cu sutele în timpul nopților. În Alsace, Lorraine, în Ardennes, în L'Aisne, Românii au suferit un înspăimântător şi lung martiriu sub cizma soldaților germani care îi supravegheau."

Respnsabilii acestor atrocități vor fi acuzați de crime de război şi Franța va cere extrădarea lor în virtutea articolelor 227 şi 230 din Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919. Printre ei generalul Hauff, supranumit "călăul Românilor din Alsacia".

Însă responsabilitatea acestor crime deliberate nu se reduce la un număr limitat de militari germani.

..."Germanii sunt feroci față de Români, mult mai mult decat față de prizonierii de alte naţionalități; pe toată scara ierarhiei, de sus în jos, toți militarii germani sunt unanimi în hotărârea de a distruge pe cei care au "trădat" (după părerea lor) Imperiile Centrale, Austro Ungaria şi Germania.

Germania, Mare Putere Economică şi Militară, Națiune demnă de respect şi admirație pentru civilizația şi cultura sa, ratificase cele 13 convenții asupra legilor şi obiceiurilor de război ca şi asupra soartei prizonierilor de război, semnate de 44 de State la Haga în 1907.

Şi totusi, această Mare Putere îşi calcă cuvantul dat şi când este vorba de soarta Românilor, înfrange Dreptul Internațional.

Germania interzice delegaților Spaniei, ţară neutră, care reprezintă interesele românesti să viziteze lagărele de prizonieri români.

Interzice Crucii Roşii de la Geneva accesul în aceste lagăre şi nu acordă Românilor mica îmbunatățire a soartei, pe care o acordă prizonierilor celorlalte naţionalități în urma convenției de la Berna din anul 1917.

În octombrie 1918, mai sunt în viaţă numai 28.000 de prizonieri români, din numarul total de 80.000 înregistrat de Autoritățile Franceze la 1 februarie 1917.

(Din surse românesti ale epocii, numărul total al soldaților români, făcuți prizonieri de Puterile Centrale, depăşea 200.000)

Locuitorii din regiunile ocupate ale Franței au fost timp de 2 ani martorii tragediei Românilor.

Rămăşițele pământesti ale miilor de Soldați Români, prizonieri de război, morți în Franța, dorm în cimitirele militare şi civile din Alsace, Lorraine, Moselle, L'Aisne...

Cele identificate au sepulturi individuale cu numele şi vârsta înscrise pe fiecare cruce.

Cele neidentificate sunt îngropate în osuare, străjuite de monumente pe care sunt arborate drapele româneşti.

De o suta de ani locuitorii acestor ținuturi franceze şi autoritățile locale, îşi reamintesc, generație de generație, de calvarul prizonierilor români şi îngrijesc aceste locuri ale Memoriei istorice franceze şi române.

În anul 1998 Ministerul Apărării din Franța editează, în Memoria Martiriului Românesc, pliantul " Les Roumains en France 1916 - 1918", în colecția "Căile Memoriei" - ("Les Chemins de la Mémoire"), din care am extras descrierea soartei şi sacrificiului lor de mai sus. (2)

Referinţe:

1. Constantin Kiritzescu: Razboiul pentru Reîntregirea Neamului, Bucureşti, 1924, vol. I, vol. II

2. "Les Roumains en France 1916 - 1918", Ministère de la Défense, Secrétariat d'Etat aux Anciens Combattants, Délégation à la Mémoire et à l'Information Historique, Paris 1998