Editura Evenimentul si Capital

SCANDAL LA NIVEL ÎNALT. Patru foşti FOTBALIȘTI au fost ABUZAŢI SEXUAL. Mărturisirile care au ȘOCAT întreaga lume

Autor: | | 0 Comentarii | 676 Vizualizari

În fotbal s-a provocat o adevărată isterie după ce patru foști fotbaliști au mărturisit că au fost agresați sexual de antrenori când erau copii.

Societatea Britanică pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor (NSPCC) a lansat o linie telefonică pentru semnalarea abuzurilor sexuale din fotbal, iar mărturisirile nu au întârziat să apară. Primul care a vorbit despre acest episod dureros din copilărie a fost David White, fost fotbalist al echipei Manchester City, după care a fost urmat de Andy Woodward şi Steve Walters, foşti componenţi ai formaţiei Crewe Alexandra, şi Paul Stewart, fost component al grupării Tottenham. Toți au dezvăluit că au fost abuzați sexual când erau mici și nu au putut uita nici până acum momentele traumatizante, scrie publika.md.

Andy Woodward, acum în vârstă de 43 de ani, a declarat că a fost abuzat de Barry Bennell, fost antrenor şi căutător de talente la Crewe Alexandra, care a fost condamnat în 1998 la nouă ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra copiilor. Potrivit poliţiei din Cheshire, 11 persoane au mărturisit până în prezent că au fost abuzate, inclusiv Walters (44 de ani), care a spus că a fost tot victima lui Bennell.

David White, în vârstă de 49 de ani, a declarat că a fost abuzat de Bennell în perioada 1979-1980, când era junior la Whitehill FC. De altfel, Paul Stewart, 52 de ani, a afirmat că a fost abuzat de un antrenor timp de patru ani, până la vârsta de 15 ani. „Nu ar trebui să existe loc de ascuns pentru abuzul sexual în sportul nostru naţional. Este posibil să existe şi alţii care au trecut prin astfel de orori când erau tineri jucători, dar nu au spus niciodată ce au păţit”, a declarat Peter Wanless, oficial al NSPCC.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate