FOTBAL EUROPEAN. Manchester City a câștigat Cupa Ligii, după o finală DRAMATICĂ. „Cetățenii” au învins-o pe FC Liverpool, Caballero a apărat 3 penalty-uri

FOTBAL EUROPEAN. Manchester City a câștigat Cupa Ligii, după o finală DRAMATICĂ. „Cetățenii” au învins-o pe FC Liverpool, Caballero a apărat 3 penalty-uri

Manchester City și-a trecut în palmares Cupa Ligii, după succesul obținut, duminică, pe „Wembley”, în fața celor de la Liverpool (scor 1-1 și 1-3).

Manchester City și FC Liverpool și-au disputat, duminică, finala Cupei Ligii Angliei, iar confruntarea a fost găzduită de „Wembley”. Scorul a fost deschis de „cetățeni”, care au punctat prin Fernandinho, în minutul 49. Partida a fost trimisă în prelungiri de reușita lui Coutinho (83), iar în timpul suplimentar, niciuna dintre echipe n-a putut să dea lovitura decisivă. Astfel, după 120 de minute de joc s-a trecut la executarea loviturilor de departaje, iar City a avut câștig de cauză. Pentru formația din Manchester au marcat Navas, Aguero și Toure, iar Fernandinho a șutat în bară. Pentru Liverpool a înscris Can, iar loviturile lui Leiva, Coutinho și Lallana au fost apărate de portarul Caballero.