FOTBAL EUROPEAN. Campioana Angliei, situație DEZASTRUOASĂ în campionat. A fost UMILITĂ de Chelsea pe teren propriu
- Andrei Călin
- 15 ianuarie 2017, 00:10
Leicester, campioana din Premier League, a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-3, confruntarea disputată împotriva celor de la Chelsea Londra.
Leicester, campioana en-titre din Premier League, continuă să facă figurație în campionatul Angliei. Sâmbătă, elevii lui Claudio Ranieri au pierdut fără drept de apel partida disputată, pe teren propriu, cu liderul Chelsea Londra, scor 0-3, în etapa a 21-a. Golurile au fost reușite de Marcos Alonso (6 și 51) și Pedro Rodriguez (71). Formația pregătită de Antonio Conte rămâne pe prima poziție a clasamentului, cu 52 de puncte și este urmată de Tottenham (45) și Arsenal (44).
Leicester a ajuns pe locul al 15-lea, cu un total de 21 de puncte, la 5 distanță de Hull City, prima grupare care se află sub linia retrogradării.