FOTBAL EUROPEAN. Arsenal Londra A CUCERIT Cupa Angliei! „Tunarii” au învins-o pe Cheslea și au stabilit un record al competiției

FOTBAL EUROPEAN. Arsenal Londra A CUCERIT Cupa Angliei! „Tunarii” au învins-o pe Cheslea și au stabilit un record al competiției

Arsenal Londra a câștigat Cupa Angliei, după victoria obținută, sâmbătă, pe „Wembley”, scor 2-1, în partida cu Chelsea Londra, campioana din Premier League.

Arsenal Londra a pus mâna pe Cupa Angliei, la finalul partidei disputate, sâmbătă, pe „Wembley”, împotriva concitadinei Chelsea. „Tunarii” s-au impus cu scorul de 2-1 și au încheiat cu un succes important sezonul 2016-2017, la finalul căruia au ratat calificarea în Liga Campionilor (locul 5 în campionat). Arsenal a deschis scorul prin Alexis Sanchez (4), la o fază la care adversarii au acuzat un henț. După un minut de discuții cu tușierul, „centralul” a validat golul. Din minutul 68, Chelsea a evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Victor Moses (cumul de cartonașe), dar trupa lui Antonio Conte a reușit să egaleze prin Diego Costa, în minutul 76. Apoi, „tunarii” au înscris golul victoriei, grație lui Aaron Ramsey (79). Arsenal a contabilizat ce-a de-a 13-a Cupă a Angliei, recordul competiției, și a depășit-o la acest capitol pe Manchester United (12). Cu 7 trofee, Arsene Wenger a devenit cel mai titrat antrenor din competiția K.O.