Editura Evenimentul si Capital

Fostul şef al OPC Constanţa, Mihai Perifan, trimis la puşcărie. Tribunalul Constanţa îi dăduse cu supendare

Autor: | | 0 Comentarii | 1480 Vizualizari

Prins în flagrant în luna martie în timp ce oferea 15.000 euro mită unui poliţist pentru a-l „scăpa” pe fratele său de un dosar de evaziune fiscală, fostul şef al OPC Constanţa, Mihai Perifan, a fost condamnat, astăzi, de Curtea de Apel, la un an şi jumătate închisoare, cu executare.

Tribunalul Constanţa îl condamnase, în luna iulie, pe Mihai Perifan, la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendare condiţionată. Complicele lui, Damu Fudulea, inspector ANAF, specialist Antifraudă detaşat la Tribunalul Constanţa, a primit un an de închisoare, cu suspendare, pentru divulgare de informaţii. Curtea de Apel Constanţa a admis, astăzi, apelul DNA şi a menţinut sentinţa pentru Damu Fudulea dar a decis, definitiv, ca Mihai Perifan să execute 1,6 ani de puşcărie în regim de detenţie.

Potrivit DNA Constanţa,”inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la Damu Fudulea, a promis unui poliţist suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro”. Flagrantul a fost organizat in 19 martie când Mihai Perifan, s-a întâlnit cu poliţistul pentru a-i remite restul de 1000 de euro.

La momentul flagrantului organizat de DNA Constanţa, Mihai Perifan era şeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Fratele său era cercetat de Poliţia Economică într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu uriaş. Fratele fostului şef al  OPC Constanţa este ginerele unuia dintre cei mai influenţi afacerişti locali, cercetat la  rândul lui în două dosare în care sunt judecaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:47 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 08:16 LIVE. MAREA BRITANIE SUB TEROARE. Cel puțin 22 persoane au murit iar alte zeci au fost rănite - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate