Fostul preşedinte american George H. W. Bush a fost internat într-un spital din Texas

Fostul preşedinte american George H. W. Bush a fost internat într-un spital din Texas

Fostul preşedinte american George H. W. Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost internat într-un spital din Texas (sud) din cauza unor dificultăţi respiratorii.

"Preşedintele Bush a fost transportat cu ambulanţa la Houston Methodist Hospital, ca măsură de precauţie, în urma unei jene respiratorii (marţi) seara", a declarat purtătorul de cuvânt Jim McGrath, citat de Mediafax. McGrath a adăugat că fostul şef de stat american va fi ţinut sub observaţie, ca măsură de rpecauţie.

În vârstă de 90 de ani, George H. W. Bush a devenit în 1989 al 41-lea preşedinte al Statelor Unite şi a exercitat un mandat (1989-1993). Cel mai mare dintre copiii săi, George W. Bush, a devenit de asemenea preşedintele SUA, din 2001 până în 2009. Jeb Bush, alt fiu al fostului şef de stat, a anunţat recent că se lansează în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.

Ne puteți urmări și pe Google News