Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână, și afaceristul Sorin Strutinsky, judecați pentru mită

Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână, și afaceristul Sorin Strutinsky, judecați pentru mită

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, Dănuț Căpățână, și pe omul de afaceri Sorin Strutinsky, pentru luare de mită, respectiv trafic de influență. Cei doi inculpați, primul fiind în penitenciar, sunt cercetați în mai multe cauze instrumentate de procurorii anticorupție.

DNA a dispus, astăzi, trimiterea în judecată a lui Dănuț Căpățână, aflat în stare de deținere, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, și a lui Sorin Gabriel Strutinsky, asociat în afaceri cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada 2010 – decembrie 2014, inculpatul Căpăţînă Dănuţ, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale remiterea unor comisioane de: 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie), respectiv 18-20% din valoarea investiţiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre).

În acest context, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei. Concret, banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Căpăţînă Dănuţ atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât șipentru a  introduce în caietul de sarcini şi în documentaţia de achiziţie cerinţe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate. Într-unul dintre cazuri,inculpatul Căpăţînă Dănuţ a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care și-a și însușit, prin intermediul unei societăți pe care o controla, suma de 64.649 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceeași perioadă, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, să plătească la timp facturile şi să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparțin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă și asupra a 250 părţi sociale pe care același inculpat le deține la o societate comercială.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”. DNA menționează că inculpații Căpăţînă Dănuţ și Strutinsky Gabriel Sorin au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în patru respectiv două cauze penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora.  Într-una dintre cauzele trimise în judecată, inculpatul Căpăţînă Dănuţ  a fost condamnat definitiv la 6ani și 8 luni de închisoare, restul dosarelor fiind în curs de judecare.