Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Foști miniștri și magistrați corupți, în pelerinaj penal la Curtea Supremă

Codruț Șereș FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 4 Comentarii | 1599 Vizualizari

O presupusă răzbunare personală care s-a lăsat cu o condamnare, lipsa timpului pentru studierea dosarului și acuze grave, fără fond, au fost doar trei dintre „poveștile” spuse în sălile de judecată.

În formație de trei sau de cinci judecători, magistrații de la Instanța Supremă au ascultat, ieri, ore întregi, diverși inculpați celebri și au analizat atent variantele spuse în apărarea lor. Fără excepție, toți s-au declarat nevinovați și victimele unor conspirații. Fie din partea DNA, fie din partea unor colegi invidioși pe succesul profesional. Încă înainte de ora 9.00 au început să sosească cei trimiși în judecată. Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș a fost primul, cu jumătate de oră înainte de începerea procesului. Părea încrezător în șansele sale, deși a fost condamnat în acest caz la patru ani de închisoare cu executare.

Fosta procuroare Angela Nicolae a fost adusă cu duba închisorii, fiind arestată. La fel și fiul ei, pe care l-a declarat nebun, deși în boxă părea cât se poate de normal.

Absentul zilei: fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, nu a venit la procesul în care contestă cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.

Apărat de fosta nevastă

Fostul procuror DIICOT de la Iași, Radu Eugen Moisescu, a avut o zi norocoasă la Instanța Supremă. În apărarea sa a luat cuvântul fosta soție, care a avut numai vorbe de laudă la adresa sa. Conform acesteia, Moisescu este cinstit și sărac. Stă și acum cu chirie, este întreținut de actuala nevastă cu care mai are doi copii. Moisescu este acuzat că a luat 1.000 de euro pentru a ridica unui interlop interdicția vânzării unui autoturism de lux. În replică, avocatul său a precizat că procurorul care i-a făcut acest dosar are pică pe Moisescu. Cel din urmă ar fi avut o relație pasageră cu prietena colegului. Pe fond, Moisescu a primit 2 ani cu suspendare pentru corupție.

Judecat de 7 ani, Șereș cere avocat

Fostul ministru al Economiei, Codruț Șereș, și alți cinci inculpați s-au aliniat în fața șefei de la Supremă, judecătoarea Livia Stanciu. În cor, au cerut termen pentru a-și angaja avocați sau pentru a studia dosarul Hidroelectrica. Pe fond, fostul ministru a încasat patru ani cu executare după ce a supervizat vânzarea de energie ieftină „băieților deștepți”. Procurorii DIICOT spun că a subminat economia și a pus în pericol sistemul energetic. Șereș nu recunoaște nimic. Cu toții au promis că, la următorul termen, din 24 noiembrie, vor da declarații suplimentare și au promis că vor angaja avocați. Șase avocate din oficiu au răspuns, oricum, „prezent” .

Persecutată de „băsiști”

Fosta procuroare Angela Nicolae a făcut spectacol în sala de judecată. Cu un debit verbal ieșit din comun, Angela a vorbit, din boxa arestaților, de la microfonul avocaților. A venit cu o serie de declarații aiuritoare despre șefa DNA, Laura Kovesi, și s-a victimizat arătând că a ajuns la închisoare deoarece știa prea multe despre dosarul „Flota”. De nenumărate ori, președinta completului de judecată a oprit-o din explicațiile care nu se mai sfârșeau. Pentru orice frază din rechizitoriu, Nicolae avea pregătită o explicație. A înghițit în sec atunci când un alt inculpat a susținut că i-a dat bani fiului său pentru că se simțea intimidat de funcția mamei sale și că a fost amenințat prin telefon.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate