Fosta parteneră a președintelui Hollande, ministru în noul guvern de la Paris

Fosta parteneră a președintelui Hollande, ministru în noul guvern de la Paris

Segolene Royal, fostă parteneră de viaţă a preşedintelui francez Francois Hollande, a intrat în echipa guvernamentală a premierului Manuel Valls, fiind numită la conducerea unui mare minister, cel al Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi al Energiei.

Royal (60 de ani), mai ''ponderată, creativă'' şi cu experienţa ''unei relaţii de proximitate reconstruite'' cu Francois Hollande, potrivit apropiaţilor săi, revine la guvernare alături de tatăl copiilor ei, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Royal şi Hollande au patru copii.

Preşedintă a regiunii Poitou-Charentes, Segolene Royal a profitat de refuzul responsabililor partidului Europe Ecologie-Les Verts, pentru a intra în guvernul lui Valls.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ucenică a fostului preşedinte socialist Francois Mitterand (1916-1996), Segolene Royal, care a ocupat deja de-a lungul timpului mai multe posturi ministeriale, şi-a afişat combativitatea încă de duminică seara, estimând că „avertismentul foarte sever'' al urnelor necesită „o schimbare foarte puternică''.

Cunoscută pentru felul său deschis de a vorbi, Segolene riscă acum ca fiecare cuvânt al său să fie comentat ca urmare a trecutului său cu şeful statului. „Dacă ar exista o problemă, ea ar putea ridica receptorul telefonului pentru a suna mai degrabă la Elysee decât la premier'', sublinia un prieten al fostului cuplu Royal-Hollande.

Această revenire a lui Segolene Royal sună ca o revanşă pentru cea care le promitea alegătorilor săi că-i va duce către „alte victorii'' în seara când a fost învinsă de către Nicolas Sarkozy, contracandidatul său de dreapta, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 6 mai 2007.

De atunci, parcursul său politic a fost presărat cu decepţii. A fost văzută cu lacrimi în ochi în faţa camerelor de luat vederi după ce-a obţinut numai 7 % din voturi la alegerile primare ale socialiştilor în 2011, câştigate de Francois Hollande.

Învinsă opt luni mai târziu la alegerile legislative în La Rochelle, Segolene şi-a văzut spulberat visul de a accede în Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului).

Imediat după prezidenţialele pierdute în 2007, Segolene Royal a oficializat separarea sa de Francois Hollande, cu care afirmă că are în prezent relaţii calme, ca şi cu Martine Aubry, care învins-o ''la mustaţă'' în cursa pentru obţinerea funcţiei de prim-secretar al Partidului Socialist /PS/ la Congresul de la Reims din 2008.

Revenirea sa este o consecinţă a separării, în ianuarie 2014, dintre Hollande şi partenera sa de viaţă Valérie Trierweiler, după dezvăluirile din revista Closer referitoare la o presupusă relaţie între şeful statului şi actriţa Julie Gayet.

Gelozia fostei ''Prime Doamne'' (Valérie Trierweiler) faţă de mama copiilor preşedintelui avea să izbucnească într-o zi, într-un mesaj pe Tweeter, în iunie 2012, în care Trierweiler îl încuraja pe rivalul lui Segolene Royal la alegerile legislative, Olivier Falorni.