Editura Evenimentul si Capital

Fostul bodyguard al lui Nicu Gheară, consilier în Guvern? Acesta face DECLARAȚII EXPLOZIVE! Nu vreau să fiu vârful de lance într-o luptă...”

Sursă foto: Flux24
Autor: | | 1 Comentarii | 1334 Vizualizari

Mihai Călin Novăcescu, cel despre care s-a scris că ar fi fosta gardă de corp a lui Nicu Gheară și, mai apoi, numit consilierul personal al vicepremierului Paul Stănescu, a făcut primele declarații în legătură cu acest subiect extrem de mediatizat și controversat din ultimele zile. Reamintim că, întrebat despre numirea lui Novăcescu, vicepremierul Paul Stănescu a declarat că nu știa că acesta ar fi fost garda de corp a lui Nicu Gheară. Mai mult, vicepremierul a refuzat să precizeze ce îl recomandă pentru acest post.

”Dragi prieteni,

Am văzut cu surprindere o explozie mediatică în presa de ieri în care numele meu este menționat în context negativ, nefavorabil și totalmente neadevărat. O știre neverificată a fost preluată de toate ziarele, televiziunile și site-urile din România.

Am fost implicat pe nedrept într-un scandal care mă depășește, dar mă văd nevoit să am o reacție pentru că ani de muncă și realizări importante făcute de mine sunt afectate cu buretele de această serie de știri apărute în presă.

Numele meu este Mihai Novăcescu, am apărat steagul României din postura de ofițer SPP și sunt învățat cu un anumit gen de disciplină. Nu doresc să intru în polemici și nici nu vreau să fiu vârful de lance într-o luptă mârșavă, dar mă văd nevoit să-mi apăr numele. Am fost angajat la Serviciul de Protecție și Pază prin transfer de la C.S.F.C. Dinamo Bucuresti.

Întreaga viață mi-a fost influențată de rigorile militare și regulile sportive. Mi-am îndeplinit datoria la SPP, drept pentru care am activat în Sudan ca reprezentant al instituției într-o misiune a Națiunilor Unite, selecția fiind făcută de reprezentanții ONU. Cunoștințele mele în domeniul securității au făcut ca multe persoane să îmi ceară sfatul în acest domeniu. Încrederea pe care mi-au acordat-o este rezultatul unui istoric profesional la care privesc retrospectiv cu mândrie. Resping ferm acuzațiile apărute în presă.

Neg vehement încercările de a lega numele meu de anumite persoane și vă rog să reparați această eroare. Informația neadevărată cu privire la faptul că aș fi fost gardă de corp pentru Nicu Gheară a fost preluată dintr-un articol apărut în 2005 pe fondul unui alt scandal politic. La acel moment nu am depus eforturile necesare pentru a nega acest lucru deoarece am considerat că, cei care mă cunosc nu iau în seamă astfel de știri.

De altfel, articolul prezenta și un punct de vedere al SPP care mă exonera de orice acuzații. La 13 ani distanță mă văd nevoit să vă transmit această scrisoare pentru a nu căra după mine în mediul virtual o „piatră de moară” care mă afectează în mod nedrept. Nu am fost bodyguardul lui Nicu Gheară, nu am legături cu lumea interlopă și nu vreau să fie folosit numele meu în niciun scandal. Ca dovadă a faptului că informațiile apărute în mass-media de ieri nu reflectă realitatea în ceea ce mă privește sunt chiar pozele publicate în care nu apar eu. Cu respect, Mihai Novăcescu”, a declarat acesta.

Ce a declarat Paul Stănescu despre acest caz

Întrebat de jurnalişti în legătură cu sarcinile de serviciu pe care ar trebui să le aibă consilierul personal Mihai Călin Novacescu, vicepremierul Paul Stănescu a răspuns că "m-am sesizat şi eu din presă la ce aţi spus dvs., ca consilierul meu ar fi fost garda de corp a nu ştiu cui, nu-l cunosc pe Nicu Gheară, dar voi cerceta şi voi analiza şi voi lua o decizie în ceea ce-l priveşte. E treaba mea în ce mă consiliază".

"Consilierii sunt pe diferite probleme pe care eu le consider importante", a mai spus Paul Stănescu, care a infirmat că Novacescu ar avea legătură cu faptul că a renunţat la serviciile SPP.

"Nu am nevoie de protecţia nimănui. Eu nu am nevoie de nicio protecţie. Îl cunosc de peste 20 de ani. Dar n-am fost căsătorit cu el. L-am angajat de o zi sau două. Nu i-am dat atribuţii până acum. Dacă voi constata că nu merită să fie consilier, nu va fi", a completat Stănescu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X