Deputatul Florin Roman dezvăluie motivul sinuciderii lui Alin Cucui

Deputatul Florin Roman dezvăluie motivul sinuciderii lui Alin Cucui

„Evenimentul zilei” a aflat că liberalul Alin Cucui (41 de ani) – fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care și-a pus capăt zilelor, în cursul nopții de marți spre miercuri, spânzurându-se de clanța unei uși din apartamentul părinților – a suferit o depresie severă, în urmă cu doi ani și jumătate, pe care a trata-o luni de zile cu ajutorul psihologilor și psihiatrilor.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Alin Cucui – l-am numit pe deputatul liberal Florin Roman – dezvăluie, în exclusivitate pentru EVZ, că vicepreședintele CJ Alba a lăsat un bilet destinat familiei, în care explică motivele ce l-au împins să recurgă la acest gest disperat, dar mărturisește că i-a fost groază să întrebe despre conținut acestuia.

 În schimb, Roman dezvăluie înfiorătoarele antecedente ale suicidului, decriptând motivațiile lui Alin Cucui. Menționăm că trupul neînsuflețit al liberalui a fost descoperit chiar de fratele acestuia, miercuri dimineață, în jurul orei 8.00. Potrivit IPJ Alba, după primirea apelului de urgență, la fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Nu au fost identificate urme de violență pe corpul bărbatului și nu există suspiciuni în acest caz. Cadavrul a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei morții.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

A lăsat un bilet de adio

Florin Roman ne-a confirmat că Alin Cucui a lăsat un bilet de adio. „Am copilărit împreună cu Alin și, ulterior, am colaborat intens în cadrul PNL. L-am considerat unul dintre cei mai buni prieteni, iar moartea lui mă șochează teribil, mai ales că discutam deseori. Provenea dintr-o familie de intelectuali – mama lui era medic. Alin a lăsat un bilet de adio, e adevărat, dar vă mărturisesc că mi-a fost groază să-i întreb soția, care plângea în hohote, despre conținutul acestuia. Fetița sa, Alina – care a fost lumina ochilor lui – are nevoie de ajutor psihologic – vă dați seama ce tragedie! În pofida vârstei, Alina este foarte talentată, a cântat muzică populară alături de nume consacrate ale scenei românești, printre care Nicolae Furdui Iancu. Întreaga familie este cutremurată de amploarea tragediei”, a declarat Roman, ales deputat într-o circumscripție din Alba.

O depresie severă

Chestionat cu privire la motivele care ar fi putut sta la originea acestui act extrem, Florin Roman ne-a dezvăluit că Alin Cucui a suferit o depresie severă, în urmă cu doi ani și jumătate, depresie care a revenit în forță, deși a fost tratată de-a lungul a luni de zile), cu doar două săptămâni înaintea actului suicidal.

„Alin nu și-a luat zilele din motive de ordin financiar, chiar nu era căzut! El nu s-a sinucis nici din pricina unor probleme de familie, fiindcă avea o căsnicie fericită și o fetiță minunată pe care a iubit-o enorm. Pe de altă parte, Alin nu a avut niciodată probleme cu autoritățile, de-a lungul celor zece ani în care a fost vicepreședintele CJ Alba. Totuși, această sinucidere a avut semnele ei. În urmă cu doi ani și jumătate, Alin a căzut într-o depresie foarte puternică. Fiind prăpăstios de fel, se temea că ar fi suferit de o boală letală, ceea ce nu s-a confirmat niciodată, indiferent de câți medici a consultat. Depresia s-a dovedit din caleafară de severă și a fost tratată luni în șir, cu ajutorul psihologilor și psihiatrilor. Starea lui Alin s-a îmbunătățit considerabil, dar, acum două săptămâni, depresia a revenit în forță. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva cu el. Am discutat marți la telefon și m-a încredințat că totul va fi bine. Din nefericire, nu a fost deloc bine, iar uriașul gol lăsat de Alin nu va mai fi umplut niciodată. Nu a reușit să depășească depresia... vechile spaime l-au cotropit din nou și nu a mai putut să li se opună”, ne-a declarat Florin Roman.

 

Colegi îndurerați

Și consilierul județean Albani Rocchetti a deplâns, , pe Facebook, gestul disperat comis de Alin Cucui. „Când am primit vestea, nu mi-a venit să cred că un om atât de bun ca tine a plecat de lângă noi! Nu găsesc cuvinte să îmi exprim tristeţea și cât de mult îmi pare rău că nu mai ești… sincere mele condoleanțe familiei și mă rog la Dumnezeu să aveți putere să depășiți acest moment dureros! Alin, o să ne fie dor de tine!” a scris consilierul județean.

 

Scandal pe bani publici

Dumitru Fulea, celălalt vicepreședinte al CJ Alba, a declarat că Alin Cucui a fost afectat de scandalul apărut în presa locală, săptămâna trecută, când Consiliul Județean Alba a fost acuzat că a aruncat pe geam peste 11.000 de euro pentru o firmă care a postat pe rețelele de socializare câteva mesaje despre județul Alba.

Conform site-ului e-licitatie.ro, pe 7.7.2017 Unitatea Administrativ Teritorială Alba a acordat prin cumpărare directă un contract în valoare de 52.000 lei pentru „Servicii de promovare turistică a județului Alba prin intermediul rețelelor sociale”.

Firma care a primit acest contract, TSM New Project, din Cluj-Napoca, aparține lui Vasile Tămaș cu 95% și lui Mihai Ovidiu Szekely 5% și are ca obiect de activitate „Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie”.

Conform presei locale TSM New Project a avut „fix 93 de postări pe facebook și 67 pe instagram, în cinci luni”. Societatea a avut în anul 2016 o cifră de afaceri de 226.313 lei și datorii de 449.298 lei. Cu cei trei angajați ai săi a obținut un profit de 9.721 lei. (Eduard Pascu)