Flavius Biea, fostul campion mondial şi european de cadeţi, și-a deschis sală de box

Flavius Biea, fostul campion mondial şi european de cadeţi, și-a deschis sală de box

Pugilistul Flavius Biea (cu 12 meciuri jucate la profesionişti, finalizate cu 11 victorii, dintre care şase înainte de limită) începe marți pregătirea pentru următorul meci în ring.

Antrenamentele sale se vor desfăşura la sala de box pe care fostul campion mondial şi european de cadeţi a deschis-o recent la Giroc, lângă Timișoara. Înainte de a pleca într-un stagiu centralizat de o lună la Manchester, unde va fi îndrumat de fostul campion mondial Ricky Hatton, el va lucra la Giroc cu un nou preparator fizic. Este vorba despre fostul handbalist timişorean Sorin Sărăndan.

"Am deschis recent o sală de box situată la intrarea în Giroc. Am toate condiţiile aici, încerc să promovez şi alţi băieţi. Îi aşteptăm și pe copiii din cele două localităţi, vrem să facem performanţă cu ei, dar pe lângă aceştia aşteptăm oameni de toate vârstele care îşi doresc să se menţină în formă. Sunt invitaţi toţi cei care vor să se mişte, voi fi aici până când voi pleca în Anglia, atunci voi lăsa un antrenor care va ţine antrenamentele. Momentam desfăşurăm antrenamente în zilele de luni, miercuri şi vineri, cu două grupe, în intervalele orare 18-20 şi 20-22. Boxul nu este bătaie, ci un sport care te face mai inteligent şi îţi oferă un alt tip de mişcare faţă de cea din sala de forţă. Boxul înseamnă şi disciplină, vrem ca ei să plece de la sală mai disciplinaţi şi cu o gândire mai sănătoasă. Am avut o discuţie cu domnul primar Ionel Toma, sperăm să înfiinţăm o secţie de box la Giroc unde să fiu antrenor, să mă ocup de copiii care vor să practice acest sport. Antrenamentele mele specifice vor avea loc chiar în această sală. Sala este deschisă, deşi încă nu am inaugurat-o oficial, probabil că voi face acest lucru după următorul meu meci. L-am invitat pe domnul Mihai Leu, care face parte din familia mea, el mi-a deschis calea spre boxul profesionist. Am vorbit şi cu Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag, îi aştept şi pe ei la inaugurarea sălii mele din Giroc, sunt trei personalităţi mari ale boxului românesc", a declarat Flavius Biea. În ceea ce priveşte cariera sa de boxer profesionist, Biea va pleca în Marea Britanie cu o lună înaintea meciului, cel mai probabil la finele lunii martie, urmând să stea la Manchester, unde îl va avea antrenor pe Ricky Hatton. ”Sper să-l am în colţ la următorul meci. Mi-aş dori ca acesta să fie la Timişoara, însă cel mai probabil acesta va avea loc la Bucureşti şi abia apoi voi reveni acasă. Rămâne să stabilim data exactă şi locul. Este clar că voi mai boxa la Timişoara, îmi doresc acest lucru. Din păcate, ultimul meci nu s-a încheiat cu o victorie pentru mine, dar o să trec peste această înfrângere şi voi deveni campion mondial", a mai spus pugilistul în vârstă de 28 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News