Fiul lui Florin Condurățeanu dezvăluie totul: ''Nu a vrut, nu-i plăcea!'' Ce l-a implorat înainte să se stingă

Fiul lui Florin Condurățeanu dezvăluie totul: ''Nu a vrut, nu-i plăcea!'' Ce l-a implorat înainte să se stingă

În ziua în care s-a stins, fiul lui Florin Condurățeanu l-a rugat pe tatăl său să se deplaseze la spital, însă regretatul gazetar a refuzat propunerea. Ambulanța a ajuns prea târziu, din nefericire, pentru a-l mai salva pe regretatul gazetar.

Răzvan Condurățeanu a făcut publice noi detalii despre evenimentele ce au avut loc înainte de stingerea celebrului jurnalist Florin Condurățeanu. Fiul regretatului gazetar a mărturisit presei că, nu cu mult timp înainte de a suferi stopul cardio-respirator, l-a rugat pe tatăl său să se ducă la spital, pentru a primi îngrijirile medicale potrivite, însă Florin Condurățeanu a refuzat.

Florin Condurățeanu nu a mers niciodată la spital

Vestea că celebrul jurnalist Florin Condurățeanu s-a stins a luat pe nepregătite presa românească. Regretatul gazetar a suferit un stop cardio-respirator, la puțin timp după ce fiul său i-a sugerat să meargă la spital pentru a-și face o serie de analize. Florin Condurățeanu a refuzat, potrivit relatărilor fiului său.

”Și dacă îi era rău, nu recunoștea. Îl vedeați, îți dădeai seama că nu este bine, dar orice simptom nu-l recunoștea. Chiar în ultima zi, când ne-am oprit și i-am zis să facem niște analize și a zis: ”Nu. Nu, te rog să mă duci acasă, pentru că vreau să mă întind”. Nu a vrut, nu-i plăcea!", a spus Răzvan Condurățeanu, conform Antena Stars.

Ne puteți urmări și pe Google News

"La oameni s-a gândit întotdeauna"

Fiul jurnalistului a mai dezvăluit că tatăl său era întotdeauna interesat în mod deosebit de binele altor persoane.

"El a ajutat oameni, i-a trimis pe toți la spitale, i-a îndreptat să meargă către doctori, dar el niciodată nu a mers către spital. Țuțu a refuzat să meargă la spital, nu s-a gândit niciodată la viață la lui, dar la oameni s-a gândit întotdeauna”, a spus fiul marelui jurnalist.

Luni seară, Răzvan Condurățeanu se afla alături de părintele său în clipa în care „Nea Țuțu” a început să se simtă rău. Fiul jurnalistului a apelat serviciul de urgență 112, însă ambulanța a ajuns după 45 de minute, fiind mult prea târziu pentru Florin Condurățeanu. Astfel, regretatul gazetar s-a stins în brațele fiului său.

„Vreau să spun că Țuțu Condurățeanu a iubit foarte mult presa, jurnaliștii, familia, cadrele medicale și nepoții. Față de tot ceea ce a făcut Țuțu….familia are un arbore genealogic foarte, foarte bun. De la străbunicul meu a început acest arbore. Vreau să spun că Țuțu a fost un copil eminent, a început clasa I cu nota 10, a terminat facultatea cu 10. El mi-a povestit că și-a dorit foarte mult să fie jurnalist, dar el nu a putut că elevii eminenți erau repartizați, iar el a fost dus la Petrol și Gaze”, își amintește Răzvan Condurățeanu.