Editura Evenimentul si Capital

Fiul lui Andruța Ceaușescu a tamponat de cinci ori mașina EVZ | Memoria EVZ

Autor: | | 1 Comentarii | 3432 Vizualizari

Evenimentul a fost relatat pe prima pagină a Evenimentului zilei, din 27 noiembrie 1992. Imediat după eliberarea din penitenciar a lui Nicu Ceaușescu, reporterii noștri au încercat să dea de urma acestuia și să depisteze unde locuiește.

 După ce au aflat adresa, precum paparazzi de astăzi, ziariștii Bulinei Roșii s-au așezat la „pândă”, în fața imobilului respectiv. Observați fiind de Cristian Ceaușescu, fiul lui Andruța, fratele dictatorului, acesta s-a urcat la volanul unei Dacii și a intrat în plin în autoturismul redacției, care staționa pe cealaltă parte a străzii. A repetat manevra de încă patru ori. După ce au reclamat incidentul la poliție, s-a aflat că mașina condusă de vărul lui Nicu era înregistrată pe numele unei firme ce aparținea omului de afaceri George Copos, cunoscut ca fiind unul dintre apropiații fostei beizdele comuniste.

INFO

Nicu Ceaușescu a murit de ciroză nu după mult timp de la părăsirea pușcăriei. George Copos a făcut și el închisoare, după 20 de ani, pentru corupție.

CV

Autorii relatării au fost Mirel Curea și Radu Tudor. Mirel a fost reporter special și, ulterior, redactor șef-adjunct, în acei ani. În prezent, este prim redactor șef-adjunct al Evenimentului zilei. Radu Tudor este angajatul Antenei 3.




Alte articole din categoria: Memoria EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate