Firma controlată de “locotenentul” lui Dragnea – în vizorul DNA

Firma controlată de “locotenentul” lui Dragnea – în vizorul DNA

Numele vicepremierul Liviu Dragnea apare într-un dosar DNA care vizează contracte obținute de una dintre firmele controlate de “locotenenții” săi. Este vorba despre societatea 3T Construct, deținută – potrivit datelor de la Registrul Comerțului – din poziția de acționar majoritar (80% din acțiuni), de Petre Pitiș, omul de casă al lui Dragnea. De altfel, Pitiș ocupă și funcția de director general/președinte al CA al societății Tel Drum.

Surse judiciare au explicat că, după modelul consacrat deja de Teldrum pe construcția de drumuri, societatea 3T Construct (cu obiect de activitate lucrări de construcții a proiectelor utilitare apă/canal) se abonează la contracte din bani europeni cu autoritățile locale. Lucrările pentru care sunt încasate milioane de euro din fonduri europene, suplimentate de la bugetele locale, fie nu sunt însă executate, fie întârzie și sunt de proastă calitate, necesitând astfel investiții de alte câteva milioane de euro. Anchetatorii au informații că, pentru ca 3T Construct să încheie astfel de contracte cu autorități din nordul țării (în special, Satu Mare și Suceava), primarii și președinții de consilii județene, după caz, au fost presați politic.  După acordarea contractelor către 3T Construct, aceștia s-au limitat însă doar la a-și exprima nemulțumirile în conferințe sau în comunicate de presă. 15 milioane de euro din bani europeni, de la Primăria Fălticeni Un exemplu este contractul în valoare totală de peste 67 de milioane de lei (aproape 15 milioane de euro), atacat în presă de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta susținea că firma 3T Construct (cu sediul în Piatra Neamț și cu puncte de lucru în Alexandria, Teleorman, fieful lui Liviu Dragnea și în București) a demarat operaţiunile cu întârziere, iar eficienţa lasă de dorit. Contractul a fost semnat și girat de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, care, la momentul atribuirii  declara mândru că proiectul reprezintă cea mai mare investiţie din municipiu. Proiectul de reabilitare şi extindere a reţelei de apă şi canalizare prevede reabilitarea a 10 km de conductă de apă potabilă şi extinderea cu 16 km. La canalizare se va face reabilitare pe 1,8 km şi extinderea conductelor cu 22,7 km. La acestea se vor adăuga dezvoltarea a 5 noi staţii de pompare a apelor uzate” menţiona Coman. 3 T Construct a depășit însă cu mult graficul de execuție al lucrărilor, iar acestea s-au dovedit a fi de proastă calitate, după cum arăta chiar președintele CJ Suceava.

Valer Marian l-a tras pe Dragnea la DNA de firul 3T Construct 

Investigaţiile anticorupţie vizează acum tocmai cirmustanţele în care această nouă firmă administrată de cel supranumit "miliardarul lui Dragnea" a obţinut contractele pentru construcţii de canalizări şi reţele de apă nu doar în Fălticeni, dar și în Satu Mare, în mndatele unor edili  PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un denunţ făcut în iulie 2013 la DNA de fostul senator PSD Valer Marian arată că Liviu Dragnea ar fi exercitat, în mod direct sau prin intermediul lui Mircea Vasile Govor, presiuni asupra primarului municipiului Satu Mare, Costei Dorel Coica, pentru a atribui firmei 3T Construct Piatra Neamt, o lucrare în valoare de şapte milioane de euro din cadrul programului ISPA pentru apă şi canalizare în municipiul Satu Mare, în valoare totală de 108 milioane euro. Valer Marian a arătat în fața procurorilor DNA că primarul Coica nu s-a conformat, licitaţia fiind câştigată de o altă firmă, însă 3T Construct a obţinut contractul după ce i-a fost soluţionată favorabil contestaţia la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. "Vasile Mircea Govor a afirmat că soluţionarea favorabilă a contestaţiei ar fi fost aranjată de către Dragnea la CNSC", a susţinut Marian în denunţ.

Portofoliul locotenentului lui Dragnea Surse judiciare arată că Petre Pitiş este veriga care-l leagă pe Liviu Dragnea de afacerile explozive sub guvernarea PSD. Pitiş figurează la Registrul Comerțului ca administrator şi acţionar majoritar în nu mai puţin de 6 firme, foarte active în domeniul construcţiilor şi transporturilor din Teleorman și din alte câteva județe. Din portofoliul lui Pitiş nu lipseşte nici o instituţie de presă (Semnal Media SRL), dar nici propriul concern agricol (Zooveg 2010).