Editura Evenimentul si Capital

OPERAŢIUNE JUDICIARĂ împotriva comercianţilor de PETARDE ŞI ARTIFICII. PERCHEZIŢII la o firmă din TIMIŞOARA care i-a vândut PETARDE suspectului terorist Beke Istvan

Beke Istvan Atilla
Autor: | | 2 Comentarii | 1731 Vizualizari

Una dintre firmele care i-au vândut artificii suspectului de terorism Beke Atilla este printre comercianţii la care au loc percheziţii. Această percheziţie are loc la un sediu din Timişoara al firmei, fiind derulată cu sprijinul Poliţiei Judeţului Timiş. Alte operaţiuni judiciare similare au loc în 24 de oraşe din toată ţara şi în Bucureşti.

Percheziţii au loc astăzi la mai multe persoane bănuite de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice, în Bucureşti şi în alte 24 de oraşe din ţară.

Conform  B1 TV, printre firmele vizate de acţiunea poliţiştilor se numără şi una dintre firmele de la care Beke Istvan a cumpărat petardele folosite la fabricarea dipozitivului explozibil. 

În acestre momente poliţiştii ridică probe de la depozitul din Timişoara. Firma ar fi comercializat articole pirotehnice din categoria celor interzise. Totodată, mai multe persoane vor fi duse la Parchetul Timişoara pentru audieri.

Surse judiciare au transmis EVZ informaţia că Beke Isvan a cumpărat 400 de petarde in 20 de cutii de la firma Denny B SRL din Timişoara, achiziţia fiind făcută după data de 10 octombrie 2015 când suspectul şi alte persoane au pus la cale atentatul de la Târgu Secuiesc, întreaga discuţie fiind monitorizată de autorităţi.

Operaţiunea de astăzi nu vizează însă această firmă, spune Marin Biznu, administratorul firmei Denny B din Timisoara.

"Noi am fost percheziţionaţi şi controlaţi de toate instituţiile când au fost percheziţiile cu Beke. Am avut şi controale de la ITM. Am colaborat cu autorităţile şi le-am oferit toate informaţiile. Astăzi nu noi suntem percheziţionaţi", a declarat Biznu pentru EVZ.


Citeşte mai mult aici: PERCHEZIŢII la comercianţii de PETARDE. 50 de persoane vor fi aduse la AUDIERI



Beke a fost arestat preventiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la începutul lunii decembrie 2015, fiind anchetat de DIICOT pentru ca a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv de Ziua Naţională a României, în timpul parade militare din oraşul Târgu Secuiesc, unde suspectul locuieşte.

Anchetatorii au arătat în referatul prin care au propus arestarea lui Beke Istvan că la data de 10 octombrie, în județul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri din organizația extremistă „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate-HVIM”, în care s-a propus amplasarea și detonarea unei bombe de 1 Decembrie.

Unul dintre membrii organizaţiei ar fi creat un dispozitiv dintr-o cutie de petarde combinată cu alte materiale care ar fi putut provoca o expozie puternică.


Citeşte şi: EXCLUSIV. SURSE: Beke Istvan a fost ÎNREGISTRAT AMBIENTAL când punea la cale EXPLOZIA de 1 DECEMBRIE. Extremistul suspectat de TERORISM a fost DAT DE GOL chiar de un PRIETEN din organizaţia RADICALĂ 64 de COMITATE



La acea întâlnire din 10 octombrie s-ar fi convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care este electronist, prin utilizarea unui fitil „ce ar face să aprindă cel puțin trei-patru petarde simultan”.

Acesta a spus că ar fi putut detona bomba prin intermediul telefonului mobil, de pe care ar fi putut accesa şi camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localității.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate