Firea, despre ATENTATUL de la Nisa: „Este pur şi simplu o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei!”

Firea, despre ATENTATUL de la Nisa: „Este pur şi simplu o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei!”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cataloghează atacul de la Nisa drept 'o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei', menţionând că nu există nicio justificare pentru un astfel de 'act odios'.

"Sunt şocată şi revoltată de atacul criminal de la Nisa. Mintea mea nu poate concepe nici cea mai mică justificare pentru un astfel de act odios. Niciun ideal, nicio cauză, niciun deziderat nu poate fi invocat pentru a justifica aşa ceva. Nu e nicio luptă măreaţă, niciun sacrificiu din partea celor care au săvârşit acest act de cruzime! Este pur şi simplu o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei! O crimă oribilă, pusă la cale şi înfăptuită de minte bolnavă! Le transmit condoleanţe familiilor celor care au murit în acest atac şi mă rog pentru viaţa celor care mai pot fi salvaţi!", afirmă Firea, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Atentatul terorist de la Nisa de joi seară, când un franco-tunisian a intrat în plin cu un camion în mulţime şi a deschis focul înainte de a fi neutralizat de poliţie, s-a soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi, dintre care 18 sunt în stare de 'urgenţă absolută', potrivit unui nou bilanţ al guvernului, relatează AFP. Printre răniţi se numără şi doi cetăţeni români stabiliţi în Franţa.

Ne puteți urmări și pe Google News