Editura Evenimentul si Capital

Gabriela Firea: Centrul pentru Situaţii de Urgenţă va fi dat în folosinţă cât mai curând

Autor: | | 0 Comentarii | 127 Vizualizari

Centrul Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă are o suprafaţă totală de 6.061,75 mp şi este structurat pe trei niveluri.

Obiectivul Primăriei Municipiului Bucureşti este să se asigure că noul Centru Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă (CMISU) este funcţional în cel mai scurt timp, a anunţat marţi primarul general, Gabriela Firea, în cadrul unei reuniuni la care au participat reprezentanţii principalelor instituţii cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, ce a avut loc la sediul PMB.

"Centrul pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă este un obiectiv finalizat 100%, atât din punct de vedere al construcţiei, cât şi al dotărilor de ultimă generaţie - echipamentele IT şi de comunicaţii. Ne dorim cu toţii să devină centrul unic de comandă al serviciilor de urgenţă cât mai curând, astfel încât timpii de reacţie să scadă, atât în activitatea de zi cu zi, cât şi în cazul producerii unor situaţii deosebite, cum sunt de exemplu accidentele colective", a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii.

"În urma discuţiilor, s-a evidenţiat necesitatea stabilirii unui calendar de populare a CMISU, care va fi trimis în vederea avizării tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, vor fi stabilite proceduri de funcţionare şi modalităţi concrete de colaborare între instituţiile participante", se arată în comunicat.

Primăria Capitalei va analiza în perioada următoare propunerile referitoare la reconfigurarea unor spaţii din cadrul CMISU şi asigurarea unor dotări suplimentare, propuneri prezentate în cadrul reuniunii de marţi.

"Municipalitatea va asigura tot ce este necesar pentru ca acest centru să fie operaţional, să funcţioneze în beneficiul bucureştenilor, pentru că a fost construit şi dotat din banii acestora. Ca primar general, vă garantez că voi sprijini instituţiile beneficiare cu tot ce va fi necesar", a spus Firea, conform sursei citate.

La întâlnirea de la sediul PMB au participat prefectul Capitalei, Paul Petrovan, secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, Alice Grasu, inspectorul-şef al ISU Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov, col. Flaviu-Dorel Chiscop, medicul-şef al SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, directorul general al Jandarmeriei Bucureşti, lt.col. Sebastian Cucoş, directorul general al DGPMB, chestor de poliţie Mihai Voicu.

Centrul Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă are o suprafaţă totală de 6.061,75 mp şi este structurat pe trei niveluri.

Acesta cuprinde atât spaţiile funcţionale în care se va desfăşura activitatea specialiştilor - sala operaţională, sala Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, sala secretariatului tehnic, cât şi spaţii tehnice care pot asigura funcţionarea autonomă a centrului chiar în cazul apariţiei unor evenimente grave - există rezerve de apă, precum şi rezerve de combustibil pentru funcţionarea generatoarelor electrice timp de 72 de ore.

Sistemul Informatic Integrat care stă la baza centrului de comandă şi control asigură coordonarea centralizată a instituţiilor implicate, făcând posibilă vizionarea tuturor resurselor disponibile pe staţiile de lucru şi pe un ecran unic de mari dimensiuni (video-wall), situat în sala operaţională, precizează PMB.

Prin acest sistem informatic se asigura inclusiv comunicarea cu sistemele de alertare şi avertizare pentru populaţie - panouri stradale, panouri Metrorex, sirene, mesaje SMS. De asemenea, se asigură comunicarea cu presa.




Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate