Firea a primit LOVITURA de grație! E plângere penală pe numele ei

Firea a primit LOVITURA de grație! E plângere penală pe numele ei

Primarul general al Capitalei s-a ales cu o plângere penală pentru organizarea ilegală a Târgului de Crăciun în Piaţa Victoriei. Aceasta a fost depusă de Asociaţia ”România fără ei”. ”Primarul general aparţinând Partidului Social Democrat a răspuns astfel ordinelor preşedintelui partidului pentru a reduce la tăcere cetăţenii revoltaţi de iminenta decizie a parlamentarilor PSD şi ALDE de a subordona justiţia intereselor ilegitime de partid”, explică reprezentanții asociației pe pagina lor de internet.

Informația a fost făcută publică după ce sâmbătă dimineaţă în Piaţa Victoriei mai mulți oameni au protestat  împotriva deciziei primăriei de a organiza un Târg de Crăciun. Aceștia au demontat o parte din schelele scenei pregătite pentru evenimente. În urma intervenției jandarmilor, câteva persoane au fost amendate și una agresată. De dimineață, Firea a spus că le va face celor prezenți plânghere penală. În schimb s-a ales ea cu una.

”Plângere penală împotriva Primarului General al Municipiului Bucureşti, dna. Gabriela Firea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 Noul Cod Penal prin îngrădirea dreptului fundamental de liberă exprimare a opiniilor şi libertatea întrunirilor. (...) Plângerea este formulată cu referire la situaţia creată în Piaţa Victoriei din Bucureşti în ziua de 2 decembrie 2017 dimineaţa când lucrători ai unor firme şi reprezentanţi ai structurilor din subordinea Primăriei Generale au descins însoţite de forţe de ordine pentru a instala un aşa-zis “târg de Crăciun”, deşi pe locul respectiv erau declarate prealabil, conform legii, adunări publice pentru mai multe zile”, se arată în documentul făcut publice site-ul asociaţiei.

Membrii Asociaţiei ”România fără ei” o acuză pe Gabriela Firea de abuz în serviciu, după ce a decis  amenajarea târgului în faţa Guvernului, deşi municipalitatea fusese notificată în termen legal, că în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie, aici vor fi organizate proteste (n.r. prin documentul înregistrat la Primăria Capitalei cu nr. 1579788/24.11.2017). În plus, mai atrag atenția reprezentanții protestatarilor, în Piaţa Victoriei nu există acces pietonal. ”Solicităm anchetarea cu maximă celeritate a acestor fapte de natură a suprima drepturi fundamentale: libera întrunire şi libertatea de exprimare a opiniilor”, au concluzionat reprezentanții Asociației ”România fără ei”.

Ne puteți urmări și pe Google News