Editura Evenimentul si Capital

Un nou FILTRU în Justiției pentru procurori și judecători. DECIZII de ULTIMĂ ORĂ

Autor: | | 3 Comentarii | 470 Vizualizari

De acum înainte, judecătorii și procurorii vor fi supuși, o dată la 5 ani, unei evalurăi psihologice și medicale, conform amendamentului adoptat de Comisia specială parlamentară privind legile Justiţiei. În cazul în care magistrații primesc calificativul „inapt”, aceștia vor fi obligați să urmeze un program de consiliere psihologică cu o durată de 6 luni.

Dacă în urma evaluării psihologice, judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor primeşte calificativul inapt, acesta este obligat să urmeze un program de consiliere psihologică cu o durată de cel mult 6 luni, urmând ca judecătorul sau procurorul să fie supus unei noi evaluări, informează Agerpres.

Procedura de evaluare și reevaluare psihologică, inclusiv modalitatea de constituire a comisiilor de evaluare psihologică, plata membrilor acestora şi desfăşurarea programului de consiliere psihologică se stabilesc printr-o hotărâre a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), se arată în textul adoptat în Comisia de specialitate condusă de Florin Iordache, autorul OUG 13 în perioada în care era ministru al Justiției.

Evaluarea profesională a judecătorilor şi procurorilor cu peste 15 ani vechime să se facă o dată la 5 ani, modificând în acest sens prevederea actuală privind evaluarea tuturor magistraţilor o dată la 3 ani, au stabilit membri Comisiei.

Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, judecătorii şi procurorii sunt supuşi unei evaluări periodice privind calitatea activităţii, eficienţa, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.

Prin urmare, la magistraţii cu o vechime între 1 an şi 5 ani, evaluarea se va face o dată la 2 ani, pentru cei cu vechime între 5 şi 10 ani, evaluarea este o dată la 3 ani, pentru cei cu vechime între 10 şi 15 ani, evaluarea va fi o dată la 4 ani. O dată la 5 ani va fi făcută evaluarea judecătorilor şi procurorilor cu o vechime mai mare de 15 ani, stabileşte amendamentul adoptat.

În prezent, legea prevede că această evaluare profesională se face la 3 ani. 

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 20:08 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 17:44 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 15:19 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 14:37 REVOCAREA șefei DNA: „O furtună într-un pahar cu apă”. ATAC DUR la Tudorel Toader 13:29 Iohannis, SEMNAL de la Bruxelles? CONTROVERSE pe TEMA REVOCĂRII lui Kovesi. „E o chestiune de oportunitate politică. Preşedintele decide dacă...” 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 08:42 Monica Macovei, REACȚIE ACIDĂ la decizia lui Toader: „A încălcat separaţia puterilor în stat. Cererea de revocare a şefei DNA e ilegitimă” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 21:16 PNL a IEȘIT la ATAC după PROPUNEREA de REVOCARE a Laurei Kovesi: „TOADER a ALES să fie de PARTEA INFRACTORILOR” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate” 17:08 Toader a cerut procedura de REVOCARE a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi! BREAKING NEWS

Articole salvate