Editura Evenimentul si Capital

Filmul filmului în filmul vieţii. ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 425 Vizualizari

Nu sunt un cinefil fanatic şi pasionat, scrobit, senzual şi şarmant, ca să visez şi noaptea scena finală din „La Strada” de Fellini, să-mi proiectez pe ecranul minţii tot timpul minutul 45.22 din „La Belle Américaine” a lui Robert Dhéry sau să ştiu că „Blow-up” porneşte de la nuvela „Funigei” a lui Julio Cortàzar.

Şi să nu uit aceste detalii cât oi trăi eu. Adică până când o fi să ajung pe „dâmb”, cum sugestiv numeşte mama mea movila de pământ de pe marginea gropii (citat exact: „Dragă, eu să am bani, ca să aibă cu ce plăti să mă scoată din casă şi să mă pună pe dâmb. Atât. Că, după aia, nu mai contează. Îmi dau drumul şi…gata!”).

Îmi răsare în minte însă perfect de bine vorba unui înţelept (nu ştiu dacă n-a spus-o chiar prietenul Radu Cosaşu, unul dintre cei mai frumoşi nebuni ai memoriei de cinema din sec. XX!), care constata că sigur, e foarte uşor să faci dintr-o viaţă un film (majoritatea regizorilor chiar cu asta se ocupă!). Dar e foarte, foarte greu dimpotrivă, să faci din film o viaţă.

Revenind: eu sunt un amator modest al filmului, iubitor de convenţie. Un admirator al iluziei şi al fantasmei, familiarizat cu amăgirea (şi, bineînţeles, dez-amăgirea, prin suferinţă!). Tocmai de aceea, am fost invitat – de către o reputată publicaţie culturală – la o anchetă, dură de atâta plăcere, cu întrebarea: „În ce film aţi fi dorit sau aţi dori să jucaţi rolul principal?”.

Răspunsul sec a fost: Singurul în care aş dori să joc este, vorba aia, filmul vieţii mele!

Da, numai că, mofturos şi chiţibuşar cum sunt, aş vrea ca scenariul să-l scriu eu, regia s-o semnez eu şi tot eu, bineînţeles, să deţin rolul principal. Apoi, pentru că nu mă pot despărţi de pattern-ul naţional al similitudinii şi-al întâmplării (vedeţi, nu i-am zis plagiat!), atât de des întâlnit pe plaiurile noastre creative, aş profita de neatenţia juriului şi aş insera în pelicula proprie, pe furiş, şi câteva secvenţe memorabile din filmele care mi-au încântat copilăria şi adolescenţa sau mi-au sprijinit, pe proptele frumoase, tinereţea.

Ele nu sunt firoscoase, n-au hachiţele intelectualiste ale pre(ten)ţioşilor culturali, ci sunt imagini fixe, tablouri agăţate printre neuronii însinguraţi ai unei maturităţi neliniştite. De pildă, un inegalabil Norman Wisdom, în The Early Bird, vânzător de lapte, cum cutreieră el cartierul, cu atelajul tras de iapa Nellie şi, în timp ce pune sticlele la uşa abonaţilor, strigă „Miiii-iiilk!”. Faţa de „Quatre Cents Coups” a lui Mihăiţă, la finalul „Reconstituirii” (poate cel mai bun film românesc al sec. XX!), când, întrebat de Găitan „Te doare, mă, te doare?”, dă acel sfâşietor şi, totodată, atât de tipic românesc răspuns în faţa morţii: „Mă doare, mă… Mă doare. Mă doare-n cur!”. Ori secvenţa cutremurătoare din „Piesă neterminată pentru pianină mecanică”, unde Mihalkov are ideea genială de a-l pune pe Kaleaghin să sară în lac, spre a se îneca, dar apa să-i vină până la…genunchi. Totul, pe fondul faimoasei „Una furtiva lagrima” din Actul 2, scena 8 din „L’Elisir d’amore” de Donizetti. Sau scena din „Once Upon a Time in America”, cu puştiul Noodles aşteptând în faţa uşii lui Deborah să-i ofere o prăjitură, dar, cum, nemaiputând de poftă, începe să „ciupească” din ea, până când o termină.

Şi mai sunt. Multe. Toate privirile suspinate de pe poduri, spre depărtări (unde e musai să apară şi un pescăruş!), reveriile de stepă ale tuturor bovaricelor lui Cehov, trăsnăile lui Stan şi Bran, ghinioanele lui Malec, urletele lui Kurosawa, imposibila micţiune a lui Peter Sellers din „Petrecerea”, apoi, tăcerile din „O vară de neuitat” (tot Pintilie!), căderile de pe cal marca John Houston („Houston, we have a problem!...) sau toată producţia veche de la Hollywood, mult mai umană, unde, în filmele de conflict sau conflagraţie, regula era clară: „negrul moare primul”(!). Sau, mai nou, superbele „ticăloşii” estetice, fabuloase bijuterii ale emoţiei, scoase de Paolo Sorrentino în „La Giovinezza” (cu cei doi coloşi, Michael Caine şi Harvey Keitel)…

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate