Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Operațiunea „Puneți mâna pe Vasilică!” Un biet țăran a ajuns erou TV

Autor: | | 1 Comentarii | 3779 Vizualizari

A fost făcut erou, fără să știe și fără să vrea, de către mare parte din presă. Breaking news-urile au îngălbenit ecranele cu bărbatul „salvat într-o acțiune dramatică” dintre troienele „imaginare”. Video

Din baraca în care și-a așteptat schimbul trei zile, dar s-a trezit cu salvatorii pe cap, care l-au și dat la televizor, Vasilică Căprian, paznicul de eoliene din comuna Horia, este necăjit rău. „N-a fost așa”, insistă omul, supărat că: „S-a dat cu noroi în autoritățile locale și în Poliție”, față de care își cere, „sincer”, scuze.



Eroul fără voie, din filmarea pusă la dispoziția presei de Poliția Constanța, este domnul Vasilică Căprian, de 40 de ani, om la casa lui, gospodar cu doi copii, crescător de animale și agent de pază la eolienele din zona de nord a județului Constanța, respectat în satul Horia. Acum, după ce presa l-a transformat în „erou”, spune că îi este rușine să mai iasă din casă. Lumea îl știe de bărbat curajos, care nu intră în panică și nu se sperie cu una, cu două. Când duminică dimineața a plecat la serviciu, pentru tura de 24 de ore, era deja cod portocaliu de ninsori și viscol. Povestește cum, prevăzător, și-a luat mâncare multă și a făcut plinul de benzină la mașină. A stat trei zile la post pentru că drumurile au fost închise și nu-i putea veni schimbul. „Nu mi-am simțit, nicio clipă, viața în pericol, nu am rămas în nămeți, nu a fost nicio tragedie, am ținut legătura cu inginerul șef, luni seara chiar a venit vicele cu o mașină, la baracă, dar nu aveam cum să plec, nu putea veni schimbul”.


FOTO: Primarul Gigel Sava a declanșat „Operațiunea salvați-l pe Vasilică”



Salvatorii l-au luat pe sus!

Când marți la prânz s-a trezit cu o armată de polițiști însoțiți de o șenilată, nu-i venea să creadă. „Aveam și mâncare, aveam și benzină la mașină, nu cerusem niciun ajutor, m-au luat și m-au dus acasă. Seara am văzut că rezistasem eroic, timp de trei zile, izolat în mijlocul troienelor”, povestește domnul Vasilică. Citește pe internet și vede cum unii și alții „îi dau castane domnului primar Gigel Sava, care nu are nicio vină, și se iau de poliție, care mi-a vrut tot binele”.

Îi este și târșă să mai vorbească cu primarul comunei, convins că „primul gospodar” este supărat pe el. Asta pentru că domnul Vasilică e băgat și în politică. El a candidat pentru Consiliul Local Comunal „pe listele domnului primar Gigel Sava”, și este îngrijorat că, după isprava lui, edilul nu-l va mai pune pe lista de consilieri la alegerile locale din vară. Agentul de pază este convins că, de fapt, „salvarea” lui a fost pusă la cale de contracandidații actualului primar. „De la contracandidați și-a luat dom’ Gigel castanele, bag mâna în foc”. Speră să-i treacă supărarea edilului.



FOTO: Șeful de post e mândru nevoie mare că l-a scos pe Vasilică dintr-o belea inexistentă



„Am spus adevărul presei și n-au dat nimic!”

După ce marți seara a apărut știrea cu așa-zisa lui salvare, domnul Vasilică a fost vizitat, miercuri, de câțiva reporteri de televiziune, „pentru continuarea poveștii” . Abia îi aștepta. „Voiau să le povestesc cum am supraviețuit eu în mijlocul nămeților, cum se auzea vântul în geamurile mașinii în care eu, cică, eram captiv, numai prostii. Și le-am turuit adevărul. Că nu am avut nevoie de ajutor și că îmi cer scuze față de autoritățile locale și de toți oamenii puși pe drumuri din cauza mea. Bineînțeles că nu au mai dat nimic după ce s-au dumirit, probabil, că nu le poate ieși o știre tragi-comică. Știam eu”, concluzionează, înțelept, Vasilică Căprian.



Monitorizat de șeful de post

La acțiunea de „salvare dramatică din nămeți” a domnului Vasilică, Poliția a acționat în baza unui așa-zis scop „nobil”: salvarea de vieți omenești. Cel care a respectat regulamentul, cu punct și virgulă, este șeful postului de poliție din comuna Horia, agent șef adjunct Dumitru Popa. E mândru de isprava sa. Cum să nu-l salveze pe om? Deși recunoaște că Vasilică nu a cerut ajutor. „Eu sunt cel care l-a sunat, după ce, luni, schimbul lui a trecut prin fața poliției și mi-a spus că nu poate ajunge la eoliene din cauza drumurilor blocate. Dacă era după Vasilică, prefera să rămână acolo în câmp, e un om bun, nu ar fi vrut să deranjeze”, spune cu sinceritate șeful de post. „Măi, Vasilică, ce faci tu acolo, băiatule? Sunt bine, dom’ șef, deocamdată. S-a întrerupt curentul, dar mă descurc”, redă polițistul discuția telefonică. Agentul șef descrie cum a rămas el în „stand by”: „Îl monitorizam pe Vasilică, era mulțumit, stătea ba în baracă, ba în mașină unde era cald, avea și încărcător de telefon pentru mașină și astfel, comunicam. S-a gândit la toate, săracul”.



Presa a înghițit gogoașa poliției constănțene

Marți dimineață, dom polițist a „simțit” că Vasilică începe să-și facă griji. A dat alerta, anunțânduși șeful de la Poliția Rurală. Acesta și-a alertat șefii de la Județ. Și așa s-a declanșat „Operațiunea Vasilică”, de s-a trezit săracul om, salvat, deși nu ceruse așa ceva. Avea mâncare, hrănea și cățelușii de la eoliene, avea benzină, avea căldură, că venise și curentul electric, dar nu-i venise schimbul și era dispus să aștepte. O șenilată uriașă a fost adusă de o firmă de pază care, în situații de criză majoră, se ocupă de acțiuni umanitare. Fără bani. Firma de pază a fost cea care, se pare, a și filmat și pozat „Operațiunea Vasilică”. „Nu știu cine a filmat, că nu avea ecuson”, spune șeful de post Dumitru Popa, mândru că a apărut în imagini cum discută el cu Vasilică. Imaginile trunchiate și pozele au fost oferite Poliției și astfel au fost înghițite, pe nemestecate, de presă.

Epilog hazliu, cu final incert

Poliția Județului Constanța anchetează, acum, modul în care subalternii din teritoriu au acționat pentru scoaterea lui Vasilică din troienele imaginare și salvarea lui „dramatică”. Pe de altă parte, însă, în situații de urgență, prima măsură constă în salvarea imediată a vieților omenești. „Că a fost o minciună, rămâne să stabilim ulterior. Dar, în niciun caz, nu a fost ceva regizat de Poliție”, a transmis conducerea IPJ Constanța.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate