File de istorie. CARNAGIUL de la Iași - STRATEGIA pe care Hitler a preluat-o de la ROMÂNI | GALERIE FOTO

File de istorie. CARNAGIUL de la Iași - STRATEGIA pe care Hitler a preluat-o de la ROMÂNI | GALERIE FOTO

Vara anului 1941 rămâne în istoria evreilor din România celui de-al doilea Război Mondial, marcând sfârșitul a zeci de generații evreiești. Pogromul de la Iași, așa cum a fost numit, definește seria masacrelor din curtea chesturii Iași, a celor din pădurile învecinate Iașului sau a celor din trenurile morții, unde în timp de trei zile au fost uciși circa 15.000 de evrei, ca urmare a unui ordin din partea Generalului Antonescu. Pogromul de la iasi a fost declanșat la o săptămână de la intrarea României în război de partea Germaniei naziste, constituind un semn de radicalizare a atitudinii statului român față de comunitatea evreiască. Populația mozaică număra la nivelul României extinse din anii '30 circa 750.000 de suflete și fusese deja ținta a numeroase reglementări și măsuri cu caracter discriminatoriu.

În galeria foto sunt atașate fotografii surprinse în zilele de 28 și 29 Iunie 1941, când Ion Antonescu a ordonat deportarea totală a populației evreiești din Iași. Mulți evrei au fost uciși pe loc, acolo unde erau găsiți de către patrule mixte compuse din soldați, polițiști și jandarmi români mânați de antisemitism ori invidei socială, în timp ce alții erau masacrați în curtea chesturii de poliție. Supraviețuitorii au fost ulterior duși la gară și îmbarcați în cele două trenuri ale morții, înghesuiți în număr de peste 100 în vagoane destinate transportului de vite. Din cauza supraaglomerării, a lipsei oxigenului, mii de evrei și-au găsit sfârșitul, fiind plimbați pe șinele Iașului câte opt ore în vagoane cu geamurile bătute în cuie pentru a nu putea pătrunde aer de afară. 

Sursă foto: pogromuldelaiasi.ro

Ne puteți urmări și pe Google News