Editura Evenimentul si Capital

Fiii şi nepoţii ştabilor din CJAS Iaşi, primii la decontări

6bun
Autor: | | 7 Comentarii | 1812 Vizualizari

Beizadelele şefilor de la Sănătate primesc sume ameţitoare de la instituţia condusă de părinţii lor.

Cine împarte, parte-şi face. Fiul mediculuişef de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi se află în topul decontărilor serviciilor medicale la instituţia pe care o conduce chiar mămica. Dana Scumpu e nr. 2 în CJAS, având funcţii publice la vârf încă din anii ‘90, ba la Sanepid, ba la Direcţia de Sănătate Publică, ba la Casa Asigurărilor de Sănătate. Între timp şi băiatul s-a făcut mare şi şi-a deschis un cabinet stomatologic. Din 270 de unităţi care prestează servicii decontate de CJAS, cabinetul beizadelei e tot timpul în TOP 5 la sumele primite. Fiul şefei, mereu în topul decontărilor E un întreg conclav al decontărilor la CJAS, pentru că tot în topul "premianţilor clasei", prin sumele pe care le primeşte lunar, figurează şi nepotul şefului de la Serviciul Contracte, Mihai Bendas, adică exact cel care împarte banii către cabinete. Şi coincidenţele se ţin lanţ. Prietenii nepoţelului sunt şi ei printre favorizaţi, figurând mereu între primii 10 din totalul cabinetelor din judeţul Iaşi. E o potrivire favorabilă a astrelor care a făcut ca aceşti băieţi născuţi în zodii norocoase să primească 240.000 de lei în 2010 şi 430.000 de lei în 2011. Previzibil, reprezentanţii CJAS Iaşi spun că la mijloc nu e niciun conflict de interese, dosarele fiind analizate cu maximă obiectivitate. Toate neamurile sunt suplate la conducta cu bani George Scumpu, fiului nr. 2 din CJAS Iaşi, are din mai 2009 contract de decontare cu CJAS. A început timid: 13.300 de lei pentru mai-decembrie 2009, pentru a-şi lua revanşa în 2010 – 95.000 de lei şi mai ales în 2011 – 121.000 de lei. Tot pe cai mari a mers şi firma "Rx dentis" SRL, la care asociat cu 50% este Alin, nepotul consilierului superior Mihai Bendas. "Rx dentis" s-a înfiinţat în decembrie 2010, a încheiat contract cu instituţia unchiului pe 1 iulie 2011, iar pentru semestrul al II-lea al acelui an a încasat 33.700 lei. La "Rx dentis", 25% dintre acţiuni le deţine un prieten apropiat al lui Alin Bendas, Cosmin Oniciuc. Acesta are şi o firmă proprie, Cosmadent, care a mai semnat un contract cu CJAS: 82.000 de lei în 2009, 109.000 lei în 2010 şi 135.000 de lei în 2011. Sora lui Alin Bendas, Ana Maria, este tot stomatolog şi a decontat 16.000 de lei pentru câteva luni. Şi cumnatul lui Alin Bendas, Dan Andrioaie, s-a legat la cordonul ombilical al decontărilor. Dana Scumpu nu a dorit să comenteze situaţia, punctul ei de vedere regăsindu-se într-un răspuns oficial al CJAS Iaşi: "Medicul-Şef –doamna Dana Scumpu şi consilier Mihai Bendas nu au fost implicaţi în luarea unor decizii privind interesele patrimoniale ale rudelor de gradul I." Explicaţia pe care o dau oficialii CJAS este că nepoţeii au cabinete în mediul rural şi de aceea primesc sume mai mari. Radu Ţepordei, membru al Colegiului Medicilor Dentişti Iaşi, concluzionează: "Pentru cabinetele de la ţară se decontează mai mult, dar e dificil să obţii contract cu Casa". SERIAL EVZ Pune cineva punct acestui conclav? În urmă cu o lună, EVZ a publicat un material în care era prezentat cazul a două societăţi aflate în topul deconturilor CJAS Iaşi, asociată la aceste societăţi fiind soţia lui Lucian Nedelciuc, un inspector din cadrul instituţiei. Ambele cabinete au primit sute de mii de lei, dar la sediul indicat în scripte uşile erau închise de mai multe luni. Un control al CJAS descoperise că una dintre firme deconta servicii medicale neefectuate. Un control de la Bucureşti a reluat investigaţiile, inspectori de la Casa Naţională ridicând mai multe documente referitoare la modul în care au fost decontaţi banii la Iaşi. Purtătorul de cuvânt al CJAS a negat vreo legătură între cele două momente, deşi legătura e la mintea cocoşului. Ca idee, Spitalul Judeţean Iaşi primeşte lunar de la CJAS 150.000 de lei, iar fiul Danei Scumpu a primit 95.000 de lei.




Alte articole din categoria: Administratie Locala

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
15:08 Încolțit de presă în suspiciunea de plagiat la SRI, Mihai Tudose răspunde zâmbind: „Nu vreți să vorbim după desemnare?” 14:13 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT 07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate