Editura Evenimentul si Capital

Fifor, ÎNTÂLNIRE IMPORTANTĂ pe tema cooperării în domeniul militar

Autor: | | 0 Comentarii | 1336 Vizualizari

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit cu președintele companiei Lockheed Martin, companie americană și constructor aerospațial de prim rang, specializată în domeniul militar, al securității și al tehnologiilor avansate.

Fifor a discutat cu Marillyn Hewson despre cooperarea în domeniul militar, ministrul reiterând importanţa dezvoltării cooperării cu companiile româneşti din industria de apărare, potrivit unui comunicat de presă a ministerului citat de Agerpres.ro.

„Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie un interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul NATO", a declarat Fifor în cadrul întâlnirii.

De asemenea, ministrul MApN a precizat sâmbătă, că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la Conferința de la Munchen, pe teme de securitate europeană şi euroatlantică, că a evidențiat utilitatea organizării Reuniunii miniştrilor apărării în format B9 de la Bucureşti, din luna martie, pentru armonizarea poziţiilor aliaţilor de pe flancul estic, în cooperare cu SUA, în vederea asigurării unei abordări unitare, în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie.

„În cadrul prânzului de lucru găzduit astăzi, (sâmbătă-n.r.) de ministrul german al apărării, Ursula Gertrud von der Leyen, am evidenţiat importanţa valorificării formatelor bilaterale, multilaterale şi regionale în definirea poziţiilor ţărilor membre NATO cu privire la gestionarea riscurilor la adresa securităţii. În acest sens, am evidenţiat utilitatea organizării Reuniunii miniştrilor apărării în format B9, de la Bucureşti, din luna martie, pentru armonizarea poziţiilor aliaţilor de pe flancul estic, în cooperare cu SUA, în vederea asigurării unei abordări unitare, în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie. Discuţiile purtate cu omologul german au fost axate pe aspecte vizând cooperarea bilaterală în domeniul apărării, respectiv dezvoltarea unei cooperări puternice în domeniul informaţiilor militare, în contextul mediului de securitate actual, dar şi cooperarea industrială in domeniul militar. Ministrul Leyen a subliniat angajamentul ferm al Germaniei de a juca un rol determinant în cadrul NATO şi în dezvoltarea capabilităţilor de apărare în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, pe pagina de Facebook.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X