Editura Evenimentul si Capital

FIFA sfidează BOICOTUL occidental și merge „necondiționat” pe mâna lui PUTIN

Sepp Blatter este întotdeauna de partea celor cu bani
Autor: | | 0 Comentarii | 490 Vizualizari

FIFA și-a anunțat marți sprijinul „necondiționat” pentru Rusia pentru organizarea Campionatul Mondial din 2018, în ciuda amenințărilor de boicot venite din partea Occidentului, din cauza conflictului din Ucraina.

„Avem încredere în țară, avem încredere în autorități”, a anunțat președintele Federației Internaționale de Fotbal, Sepp Blatter, în timpul unei ceremonii ce a avut loc la Moscova și unde a fost prezentat logo-ul competiției.

Un posibil boicot european al Cupei Mondiale a fost evocat în luna septembrie, într-un document de lucru al Uniunii Europene, după apelurile mai multor oameni politici.

Mai mulți senatori americani, printre care și fostul candidat republican la președinție, John McCain, au cerut încă din martie, într-o scrisoare adresată lui Sepp Blatter, să retragă Moscovei organizarea competiției din 2018.

Ca răspuns la aceste apeluri, Blatter a declarat că boicoturile evenimentelor sportive „nu au adus niciodată nimic pozitiv” și că fotbalul va contribui la „unificarea Rusiei”.

„Când primim scrisori din America, a făcut președintele FIFA o aluzie prea puțin voalată la mesajul senatorilor americani, le răspundem că este vorba despre fotbal”.

Încurajată de succesul Olimpiadei de Iarnă de la Soci, Rusia s-a înhămat la organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, cel mai important proiect de după căderea Uniunii Sovietice.

Țara va trebui să facă investiții colosale pentru a reînnoi integral infrastructurile sportive, turistice și de transport. Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a estimat costuri totale de 12, 6 miliarde de dolari pentru întreaga organizare a Cupei Mondiale, care va avea loc în 11 orașe ale Rusiei.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate