Editura Evenimentul si Capital

PORTRETUL unui politician ratat, CU DOUĂ MASTERE ȘI UN DOCTORAT. Cum a ajuns Relu Fenechiu, „Zimbrul Moldovei”, să cerșească milă în fața procurorilor

Relu Fenechiu, pe vremea cand era pe cai mari in PNL
Autor: | | 19 Comentarii | 3982 Vizualizari

În 2014, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul ”Transformatorul”, Relu Fenechiu, fost deputat și ministru al Transporturilor, striga că a ajuns după gratii pentru că ”așa au vrut unii”.

 Prins într-un nou dosar, cel mai puternic politician din Moldova, care are în CV un doctorat, pe care nu l-a verificat nimeni până acum, și dou mastere și de care depindeau toate numirile în instituțiile publice locale, a ajuns să cerșească milă de la procurori, de teamă să nu-l prindă pensia în pușcărie.

Motto-ul preferat al lui Relu Fenechiu, publicat pe blogul său, este: ”Spun ce trebuie să spun şi fac ce trebuie să fac!”. Anunțul DNA de vineri, 14 octombrie, arată că fostul lider PNL chiar ”îl respectă”: anchetat pentru trafic de influență și spălare de bani într-un nou dosar, el a recunoscut în fața procurorilor și a avocatului său că a primit 900.000 de euro de la o firmă de sofware, pentru a-i facilita încheierea unor contracte. Pentru ”sinceritate”, Fenechiu ar putea să primească trei ani și 10 luni de închisoare, dacă magistrații de la Tribunalul București vor accepta și ei încadrarea juridică pentru care Fenechiu a făcut acord de vinovăție cu procurorii.

Reamintim că fostul deputat și ministru al Transporturilor se află după gratii, unde-și ispășește pedeapsa de 5 ani primită pe 30 ianuarie 2014, în dosarul ”Transformatorul”, fiind acuzat că a cumpărat transformatoare vechi, pe care le-a vopsit și le-a vândut ca și cum ar fi fost noi. Prejudiciul stabilit de procurori este de 5,7 milioane de lei.  În acest dosar, în care a fost condamnat alături de fratele său, Lucian, Fenechiu nu și-a recunoscut niciodată faptele.

”Justiția este mai credibilă decât mine”

La aproape opt luni de la prima condamnare, într-un interviu acordat pentru  Ziarul de Iași în ediția din 14 octobrie 2014,  ”Zimbrul Moldovei, așa cum era alintat pe plan local pentru puterea pe care o deținea, își striga nevinovăția din spatele gratiilor:  ”Eu știu că ispăşesc o pedeapsă, pentru că aşa au dorit unii să se întâmple şi, credeţi-mă, este fantastic de greu să te împaci cu ideea că ţi s-a luat totul fără ca tu să fi comis vreo infracţiune. Este fantastic de greu să stai cu toate probele care îţi dovedesc nevinovăţia în mână şi să nu ţi le accepte nicio instanţă. Dar, azi, justiţia este mai credibilă decât mine, aşa că trebuie să aştept alte vremuri, în care vom putea avea dreptul să ne apărăm“.

O zi din viața unui pușcăriaș

În același interviu, dat din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, fostul lider PNL descria cum decurge o zi din viața unui pușcăriaș: ”Mă trezesc dimineaţa la ora 6 şi până la 7.30 fac diferite activităţi administrative şi iau micul dejun. Apoi, mă apuc de lucru. Lucrez la mai multe invenţii, articole şi lucrări ştiinţifice. Scriu mai multe materiale pe diferite domenii, care sper să folosească dezvoltării viitoarei zone care corespunde regiunii 1 Nord-Est de astăzi. Fac sport atât în cameră, cât şi la sală sau afară, oricum, mai mult decât în libertate. Am studiat Codul Penal şi Civil, precum şi codurile de procedură, iar acum studiez codurile comentate de specialişti şi jurisprudenţa CEDO din anul 2000 până în prezent. (...)

O dată pe săptămână mergem la capelă, mergem la club, unde discutăm pe diverse teme legate de evenimente recente, participăm la proiecte şi programe educaţionale, multe dintre ele necesare pentru toţi cei din libertate. De două ori pe săptămână, mergem la magazin şi, în fiecare zi, o oră şi jumătate, ieşim la plimbare, unde avem posibilitatea să alergăm sau să facem diferite exerciţii fizice. Pe tot parcursul zilei, urmărim ştirile, iar seara, ne uităm la filme sau emisiuni de divertisment”, spunea Fenechiu, care a fost acuzat că avea un regim preferențial în închisoare.

Transferat la Penitenciarul Vaslui

Presa locală a scris că Fenechiu avea un tratament preferențial în închisoare și că mergea des în biroul șefului Penitenciarului Iași. După apariția acestor informații, a fost mutat la Penitenciarul din Vaslui. De după gratii, el a încercat să găsească tot felul de chihițe avocățești pentru a-și salva averea pe care procurorii DNA au depus sechestru, în vederea recuperării prejudiciului de 5,7 milioane de lei din dosarul ”Transformatorul”. În martie 2016, Fenechiu a aflat de la judecători că are toate conturile blocate și că va trebui să plătească prejudiciul.

A făcut bișniță cu blugi

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate