Femeile însărcinate vor primi un ajutor, sub forma unui voucher, de 2.000 de lei de la Primăria Capitalei

Femeile însărcinate vor primi un ajutor, sub forma unui voucher, de 2.000 de lei de la Primăria Capitalei

2.000 de lei. Atât urmează să primească de la Primăria Capitalei femeile însărcinate, pentru plata medicamentelor şi a serviciilor medicale, potrivit hotărârii din şedinţa de astăzi a consilierilor generali ai PMB.

Proiectul de hotărâre, prin care femeile însărcinate urmează să primească ajutorul în bani din partea Primăriei Capitalei, a fost iniţiat de către primarul Gabriela Firea. Edilul a adus în sprijinul ideii că un astfel de ajutor este mai mult decât binevenit argumentul că rata natalităţii a scăzut în ultimii ani, în timp ce numărul vârstinicilor a crescut: "Schimbarea echilibrului dintre generaţii poate duce la reducerea disponibilităţilor resurselor umane", a menţionat Firea miercuri dimineaţă în deschiderea şedinţei Consiliului General. Oficialul a mai adăugat că "suma de 2000 de lei va fi acordată sub forma unui voucher. Cu acești bani femeile însărcinate pot plăti unele analize care nu sunt decontate. De exemplu, teste care identifică anumite infecții. Din suma totală, se va acorda jumătate adica 1.000 de lei în săptămâna 10 de sarcina și a doua parte a sumei, tot 1000 de lei, din luna a șasea de sarcină”.

20.000 de nou-născuţi anual

„Anual, în municipiului Bucureşti se nasc aproximativ 20.000 de copii. Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în perioada 2010-2015 numărul nou-născuţilor vii, ai căror părinţi au rezidenţa pe raza municipiului Bucureşti, a scăzut, astfel că, dacă în anul 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în anul 2015 s-au înregistrat 19.255 de copii. Având în vedere rata scăzută a natalităţi, se impune implicarea autorităţii locale în identificarea unor măsuri sociale suplimentare, care să influenţeze creşterea natalităţii", se arată în proiectul privind acordarea unui voucher de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate. Voucherul va fi acordat în două tranșe: primul voucher în valoare de 1.000 de lei va fi acordat după ce a fost procesată cererea, în baza primei adeverințe medicale care atestă sarcina. Cel de-al doilea voucher, tot în valoare de 1.000 de lei va fi oferit după ce gravida a intrat în luna a șasea de sarcină, tot în baza unei adeverințe medicale care să ateste acest lucru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ajutor pentru inseminarea in vitro

Primăria Capitalei vrea să ofere ajutor financiar de aproape 11.000 de lei pentru femeile care doresc să facă fertilizare in vitro, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB. Banii se vor acorda sub formă de vouchere în trei tranşe, doar în baza scrisorii medicale. "În România, rata fertilităţii scade alarmant. Se estimează că în acest ritm, în 2050 România va ajunge la o populaţie de doar 14 milioane de locuitori, faţă de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent. (...) Unu din şase cupluri care încearcă să aibă un copil va avea dificultăţi în a obţine sarcina. Fertilitatea scade cu vârsta", se arată în proiectul de hotărâre, semnat de primarul Capitalei, Gabriela Firea. Potrivit expunerii de motive, în România se fac anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puţine decât în Europa de Vest, existând însă anumite probleme din cauza cărora cuplurile nu pot avea copii, iar fertilizarea in vitro este singura soluţie.