Feerie pe scenă, cu o balerină și 80 de copii

Feerie pe scenă, cu o balerină și 80 de copii

Ce faci când ai alături, pe scenă, zeci de prichindei, cu vârste între 2 și 6 ani? „Un spectacol cum nu ați mai văzut!”, răspunde, firesc, coregraful Viviana German, de la Fundația „Nadia Comăneci”

Sala ArCuB părea, marți-seară, neîncăpătoare. Sute de părinți și copilași, aceștia din urmă îmbrăcați în tutu-uri viu colorate, la spectacolul „Feeria dansului”. La un moment dat, din spatele scenei se aude o voce suavă, dar fermă. „Sunteți pregătiți?” Opriți brusc din alergătură, micuții răspund în cor: „Daaa!”. Imediat, cortina se ridică, iar pe scenă intră o superbă lebădă neagră.

Cu mișcări fine, balerina Viviana German dansează câteva minute, iar când ultima notă se stinge, ia un microfon. Rând pe rând, urcă pe scenă grupuri de câte 10 – 15 copilași, pe care îi prezintă publicului. Cei mai mici abia au împlinit 2 ani, iar cei mai mari, 6. Întâi intră grupa Feeria Albastră, apoi cele Lila, Roz, Galben, Turquoise, White -Pink și Mov. Fiecare dansează câte patru-cinci melodii, în stiluri diferite, iar în două grupe sunt și băieți.

Ne puteți urmări și pe Google News

O superfemeie și prichindeii ei!

Ca spectator, stai într-o permanentă stare de uimire, pentru că ți-e greu să înțelegi cum poate o singură femeie să stăpânească, atât de bine, 80 de năzdrăvani. Stau cu ochii doar pe Viviana și -i imită, cu uluitoare grație, mișcările. „La 2 ani nu au atenție, dar dacă le dăruiești iubire, vin spre tine. Să- i faci să te urmeze 50 de minute pare, poate, imposibil, dar nu e! Pentru că atunci când dăruiești, primești în egală măsură. 80% din ei n-au mai fost vreodată pe scenă, iar cu unii lucrez de o lună”, explică, mândră, Viviana German, coregraf în proiectul MiniMe al Fundației „Nadia Comăneci”.

Un final de poveste

Poate cel mai emoționant moment a fost atunci când, după ce ultima grupă a terminat programul. Una dintre fetițe i -a întins coregrafei un buchet de flori. În zadar a încercat Viviana să o convingă să mai aștepte un pic.

Imediat, în jurul balerinei s au îngrămădit toți prichindeii, fiecare cu flori în mână. Superbă imagine de final pentru o poveste cu o lebădă neagră și 80 de copilași, pentru care „la joacă” înseamnă de fapt, „la dans”.

Proiectul MiniMe, special creat pentru copii

Spectacolul a fost, de fapt, rezultatul unui program inedit al Fundației „Nadia Comăneci”. „Proiectul MiniMe este unul educativ - sportiv, adresat copiilor de la 1 la 12 ani, care își propune să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestora. De aceea, am deschis, în urmă cu trei ani, Centrul MiniMe, care include o sală de sport și una de dans și de ateliere, în care se desfășoară cursuri de gimnastică, dans, balet și arte marțiale , dar și cursuri de dezvoltare personală prin muzică, pictură, teatru sau ateliere de creativitate și îndemânare”, a spus Iuliana Roca project manager al Proiectului MiniMe.