Editura Evenimentul si Capital

Federer nu mai calcă trei luni în circuit

Autor: | | 0 Comentarii | 1383 Vizualizari

Învins la Miami după primul meci, supercampionul elvețian a decis să ia o pauză. Între timp, va fi detronat și va lipsi de la Roland Garros

Roger Federer (36 de ani) a jucat direct în turul 2 al turneului Masters 1.000 de la Miami, dar, surprinzător, nu a reușit să treacă de această rundă.

Ieri, elvețianul i-a adus victoria carierei australianului Thanasi Kokkinakis, ocupantul locului 175 ATP, scor 6-3, 3-6, 6-7(4). Federer avea de apărat titlul cucerit anul trecut la Miami, iar din cauza acestui eșec prematur va pierde din nou poziția de lider în ierarhia mondială, de care se va bucura ibericul Rafael Nadal, din 2 aprilie.

După jocul cu australianul în vârstă de 21 de ani, Federer a anunţat la conferinţa de presă că îşi ia o pauză de trei luni din circuit şi va rata tot sezonul de zgură, inclusiv turneul de la Roland Garros. „Am decis să nu joc sezonul de zgură. Nu am jucat foarte bine nici săptămâna trecută. Încerc să pun ordine în lucruri, acum am ceva timp la dispoziție. A fost important să recâștig numărul unu mondial la Rotterdam, să îl păstrez acum sau să îl recâștig de-a lungul sezonului nu mai este la fel de important”, a explicat Federer

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate