Evenimentul Zilei publică încă un document interesant din cele declasificate în cadrul operațiunii care vizează arhivele americane privind asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea președinte al SUA, împușcat pe 22 noiembrie 1963, în Dallas, Texas.

Actul pe care vi-l prezint azi este un memorandum intern al Casei Albe privind avizarea unui protocol secret pe care îl negociaseră două structuri puternice, Secret Service și FBI. Documentul este din 25 ianuarie 1965 și a primit viza definitivă de declasificare pe 23 octombrie 2017.

Înainte de a-l prezenta e nevoie de câteva informații pentru a îi înțelege importanța. În ianuarie 1965, președintele Lyndon Johnson tocmai fusese ales pentru Casa Albă, după ce între moartea lui Kennedy și alegerile de la sfârșitul lui 1964 el deja exercitase mandatul.

Ușurința cu care un nebun oarecare ca Lee Harvey Oswald, cel care, potrivit informațiilor oficiale, a tras în JFK, a putut afla din timp traseul mașinii prezidențiale, a găsit nestingherit un loc de unde să țintească și să tragă, toate aceste hibe de securitate au ridicat multe probleme de organizare a siguranței președintelui SUA.

Mai mult, celelalte documente prezentate de noi arată că oficialii americani erau tot mai cuprinși de paranoia Războiului Rece, acțiunile de spionaj și de contraspionaj au făcut parte efectivă din ancheta criminalistică, chiar dacă aceste lucruri erau ținute departe de ochii publicului.

Așadar, se gândeau serios că președintele SUA putea fi victima unui complot, dar nu doreau să alimenteze teoriile conspiraționiste care deja circulau.

Acum să ne oprim asupra instituțiilor care căzuseră de acord asupra unui draft de protocol, Casa Albă fiind cea care trebuia să-și dea acum viza finală. Secret Service făcuse greșelile fatale la asigurarea lui Kennedy, așa că acum ceda din prerogative. FBI – condus în acea perioadă de legendarul John Edgar Hoover – strânsese probele incriminatoare, eliminase pentru marele public suspiciunile unui complot internațional, așa că prin protocolul negociat câștiga prerogative. Devenea practic cea mai puternică structură internă, putând ancheta grupări ideologice, dacă intuia un potențial violent, și avea activități de contraspionaj.

Autorul textului protocolului este și el un nume cunoscut în lumea spionajului, e vorba de Gordon Chase. Asistent de consilier sub două administrații prezidențiale, Chase a fost timp de 2 ani omul din Casa Albă care a ținut legătura în teren cu mesagerii lui John Fitzgerald Kennedy pe lângă Fidel Castro. Chase a făcut parte din planul de a-l îndepărta pe liderul cubanez de Uniunea Sovietică, plan abandonat după ce Johnson a depus jurământul de credință.

Destinatarul notelor pe marginea ciornei de protocol între FBI și Secret Service era McGregor Bundy, consilierul pe probleme de Securitate Națională, principalul susținător de la Casa Albă a războiului din Vietnam, atât sub JFK cât și sub Johnson.

Asistentul și șeful care discută de protocolul dintre servicii erau amândoi adepți ai întăririi instituțiilor de forță și a folosirii lor.

Mai mult, în acest document și în protocolul care avea să fie semnat (o formă a sa modificată este în vigoare și astăzi) găsim germenii acțiunilor pe care astăzi le privim impasibili: cercetarea persoanelor pentru suspiciuni, scanarea societății în căutarea „organizațiilor subversive”, urmărirea unor grupuri țintă și multe altele, importate apoi de Europa și dezvoltate de câte ori o nouă hibă de securitate s-a făcut simțită.

Protocolul de care citiți azi a fost unul dintre primele din lume.

Iată fragmente din documentul trimis de Chase șefului său, Bundy.

„Atașat aveți spre informare draftul înțelegerii dintre FBI și Secret Service privind protecția președintelui; este acceptat atât de FBI cât și de Secret Service.”

Într-un prim pasaj, Chase propune ca FBI să ancheteze suspiciunile de comploturi culese din mediile subversive și nu Secret Service. Apoi se propune ca în eventualitatea în care e depistat un complot, Secret Service să alerteze FBI și acesta să ia primele măsuri, deși cele două structuri stabiliseră inițial ca Secret Service să se ocupe de măsurile imediate de siguranță.

„Cred că ar trebui să aprobăm protocolul. În primul rând, FBI și Secret Service, cei care trebuie să îl aplice, sunt de acord cu el. Trebuie să îi dăm șansa să funcționeze; dacă nu, îl putem revizui. Doi, protocolul este un pas mare într-o direcție bună. De exemplu, e o treabă bună că se definesc criteriile de identificare a persoanelor periculoase pentru președinte. Un alt exemplu, procesul de elaborare a acestui protocol a ajutat mult la îmbunătățirea colaborării dintre Secret Service și FBI la toate nivelurile. Trei, din practică, nu cred că trebuie să ne îngrijorăm excesiv în privința repulsiei generale pentru că FBI se va băga și mai mult în protecția președintelui.

FBI este o organizație bună, este acum foarte sensibilă la înaltul interes al protecției președintelui și, cred eu, va face performanță. În altă ordine de idei, mai mult mă îngrijorează rezultatele Secret Service în a își face datoria, dar soluția acestei probleme este o supervizare mai atentă a Secret Service și asta este dincolo de scopul acestui protocol.”

La data discuției acestui protocol, FBI desfășura deja acțiunea COINTELPRO, de investigare a mii de cetățeni, sub suspiciunea că fac parte din diferite organizații considerate cu potențial periculos. Operațiunea avea să fie deconspirată abia în 1971.