Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Familia unui polițist nu poate justifica 1,5 milioane de lei

210279maxim
Autor: | | 1 Comentarii | 519 Vizualizari

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, de peste 1,5 milioane de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Virginia Liliana Bălţat, funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Împreună cu soţul său, Marian Daniel Bălţat, fost agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

"În perioada 2000 - 2010, Virginia Liliana Bălţat şi Marian Daniel Bălţat au realizat venituri salariale în cuantum de 1.325.692 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 2.877.795,37 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 1.552.103,37 lei (aproximativ 417.477,45 euro)", se arată într-un comunicat al ANI. Inspectorii Agenției au dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi în perioada exercitării funcţiilor publice. Au adus justificări Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cei doi au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 11:40 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate