Fabulistul omenirii: La Fontaine, aşa cum nu îl ştiaţi. Cum l-au „cunoscut” românii | VIDEO

O scurtă povestire scrisă, de obicei, în versuri, în care personajele sunt de cele mai multe ori animale, plante sau chiar lucruri...

Şi toate vorbesc şi au apucături omeneşti. Iar acesta este scopul oricărui autor de fabule: să critice, cu umor, defectele oamenilor.

Fabulele scriitorului francez Jean de la Fontaine, de la a cărui moarte se împlinesc 320 de ani, s-au bucurat de popularitate, de-a lungul istoriei, în rândul tuturor categoriilor de vârstă. "Corbul şi vulpea", "Greierele şi furnica", "Vulpea şi strugurii", sunt numai câteva dintre fabulele lui La Fontaine pe care le ştie aproape toata lumea. Spre exemplu, cine nu cunoaşte povestea corbului care ţinea în cioc o roată de caşcaval şi care, prea mândru şi încrezător, s-a lăsat păcalit de vulpea care i-a lăudat linguşitor glasul, pentru a-l face pe corb să deschidă ciocul?

Poveşti populare tradiţionale

Serviciul militar obligatoriu. România trebuie să-și întărească sistemul de apărare

Românii nu scapă de noi impozite. Categoriile ce vor fi vizate să rămână cu mai puțini bani

Fabula a fost ridicata de La Fontaine la perfecţiune, de aceea el este cel mai mare fabulist al tuturor timpurilor. Sub semnătura sa au rămas în literatura universala peste 100 de fabule, grupate în 12 cărţi, fiecare în parte putând fi considerată o capodoperă în miniatură. ''Comportamentul, atât cel al animalelor, cât cel și al oamenilor, este de obicei centrat pe înșelăciune și cooperare (sau pe lipsa ei), pe fondul trișării sau luptei reciproce, reliefând aspecte despre viață și moarte, proprietate și hrană, într-o diversitate de stiluri narative impresionante'', evidenția cuvântul de deschidere al cărții ''Selected Fables'', în traducerea lui Christopher Betts, publicată în mai 2014. Fabulele lui Jean de la Fontaine au transformat povești populare tradiționale provenite de la Aesop și dintr-o serie de izvoare orientale în adevărate capodopere. Chateau-Thierry: un mic oraşel francez, la est de Paris, în regiunea Champagne. În această localitate se năştea, la 8 iulie 1621, Jean de La Fontaine, fiul lui Charles de La Fontaine, administrator al apelor şi al pădurilor în ducatul Chateau-Thierry. După obişnuitele clase primare, devine elev - între 1636 şi 1641la Colegiul din Reims, o instituţie călugărească, urmând apoi cursurile seminarului Sainte-Magloire din Paris (1641 - 1642). După terminarea studiilor, La Fontaine nu se preoţeşte, ca orice absolvent de seminar, ci se întoarce în orăşselul natal. Aici se căsătoreşte, în 1647, cu Marie Héricart, o fată de numai 15 ani. Apoi, în 1652, îi ia locul tatălui său în funcţia de silvicultor al ţinutului şi, în timpul liber, merge la Paris, în anumite cercuri literare, debutând ca scriitor în 1654, cu o adaptare după piesa “Eunucul”, a lui Terentiu. În 1658, La Fontaine chiar se stabileşte în capitala Franţei, devenind protejatul lui Fouquet, ministrul de finanţe al lui Ludovic al XIV-lea.

La Paris

Debutul său literar a constat într-o adaptare după ''Eunucul'' de Terențiu (1654). Prima lucrare originală publicată a fost poemul epic ''Adonis'', în 1658, pe care i l-a dedicat lui Nicolas Fouquet, ministrul francez de finanțe din timpul conducerii regelui Ludovic al XIV-lea. Cât timp La Fontaine s-a bucurat de protecția lui Nicolas Fouquet, a cultivat genuri variate: epistolă, madrigal, baladă. În 1662, protectorul scriitorului, Nicolas Fouquet, a intrat în dizgrația regelui și a fost întemnițat. La Fontaine a fugit la Limoges, unde și-a finalizat povestirile în versuri, pe care le-a publicat în 1665-1666 sub numele "Comtes et nouvelles en vers" (Povestiri și nuvele în versuri). În 1664, i-au fost publicate basmele în versuri: ''Joconde'' și ''Le Cocu battu et content''. Între 1664 și 1672, scriitorul s-a aflat la Paris, fiind găzduit de Marguerite de Lorrain, văduva ducelui Gaston d'Orlean, în Palais du Luxembourg. Aici, Jean de La Fontaine a creat operele rămase emblematice în istoria literaturii universale—fabulele. Acestea au apărut în 1668, în două volume, sub numele "Fables choisies, mises en vers par M. de La Fontaine".

Din 1672, a devenit oaspetele văduvei unui bancher, Marguerite de la Sabliere, potrivit biografiei publicate pe www.jean-delafontaine.com. În perioada următoare, parcursul scriitoricesc i-a fost afectat de cenzură, selecția de opere ''Comtes et nouvelles'' (Povestiri și nuvele) fiind interzisă. Între 1667 și 1669, a publicat volumele 4 și 5 din ''Fabule alese''. În 1687, a scris ''L'Epitre a Huet'', un fel de testament literar. În 1692, autorul a publicat o ediție revizuită a ''Povestirilor'' (''Comtes''). Jean de la Fontaine a murit la Paris, la 13 aprilie 1695.

Inspiratul Tudor Arghezi

Apreciat şi tradus în foarte multe ţări încă de acum sute de ani, La Fontaine s-a bucurat de succes şi în ţara noastră. Cum l-au „cunoscut” românii pe genialul fabulist francez? De exemplu, fabulistul roman Grigore Alexandrescu include in volumul “Poezii”, apărut în 1832, primele sale fabule, câteva inspirate din La Fontaine. În secolul urmator, în anul 1901, profesorul universitar Pompiliu Eliade publica, la Bucureşti, primul studiu în limba română dedicat marelui fabulist: “Filozofia lui La Fontaine”. În 1920, apar la Bucureşti “Fabule”, de La Fontaine, în doua volume, în traducerea lui Eugen Ciuchi. În 1929, o altă ediţie a fabulelor lui La Fontaine este tiparită în limba română, de data aceasta în traducerea poeţilor Dimitrie Anghel şi St. O. Iosif. Una dintre cele mai apreciate traduceri în limba română este, însă, un volum apărut în 1954. Respectiv, Tudor Arghezi va alege 35 dintre fabulele lui La Fontaine şi va creea o deosebită versiune românească. Urmează apoi o altă aparitie, de data aceasta completă, a fabulelor lui La Fontaine, în 1958, traducerea în limba română aparţinându-i lui Aurel Tiţa. Tot o ediţie completă se va tipări în colecţia “Biblioteca pentru toţi”, în 1963, aceasta fiind de altfel şi ultima traducere în română, înainte de Revoluţie, a fabulelor lui La Fontaine.