Fă-o aşa cum o făceau dacii

Fă-o aşa cum o făceau dacii

Poate că nu îţi place, poate crezi chiar că e cam ruşinos să umbli cu aşa ceva.

Să umbli cu aşa ceva prins la piept, adică un Mărţişor. Cum adică, să te perinzi prin “lumea bună” ca o mamae, cu chestia aceea ţărănească, cu fir în două culori prinsă la rever, la rochie, la ce-o fi? Nţnţ, nu se face. Ba se face.     

Se spune că dacii credeau că în simbolurile norocoase ale primăverii şi le purtau până când înfloreau copacii...De asemenea, se mai spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată: albă şi neagră sau albă şi albastră. Şi că era dăruit în prima zi din luna martie. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Vă daţi seama fetelor că, dacă vă aflaţi într-un loc de fiţe, la o întrebare gen: “De unde naiba ai ăsta?”, aţi putea răspunde “De la Baba Dochia”. Fiţă de fiţă.    

Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii. Nu ştiu dacă e nevoie să băgaţi şi un rezumat al legendelor.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar e epic. I-auziţi: conform unui mit, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor.O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie, iar în acest fel, Primăvara a învins Iarna.

Printre altele, tradiţia spune că mărţişorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin ca să poarte noroc. Super. Faireball.   

Fă-o aşa cum o făceau dacii, pune Mărţişorul în piept, gândeşte-te, dacă nu ai tradiţia pe whatsapp, că unii dintre străini găsesc acest lucru cool în ceea ce ne priveşte ca popor şi taci din gură, că vorbeşte primăvara!