F1. Villeneuve: „Debutul lui Verstappen în Formula 1 este o insultă”

F1. Villeneuve: „Debutul lui Verstappen în Formula 1 este o insultă”

Jaques Villeneuve, fostul campion mondial de Formula 1, e de părere că debutul lui Max Verstappen în Marele Circuit este „o insultă”

La vârsta de 17 ani și jumătate, olandezul Max Verstappen a semnat un contract cu echipa secundă a Red Bull, Toro Rosso, și va debuta în F1 în sezonul 2015.

Villeneuve, campion mondial în 1997, a spus că este împotriva acestui debut timpuriu al tânărului pilot olandez.

„Vreţi să vă spun adevărul? Cred că Max este o insultă. Îşi dau seama cei de la Red Bull că pun un copil în Formula 1? Sunt convins că este rapid, dar el nu are nicio experienţă. Eu am ajuns în Formula 1 la vârsta de 25 de ani, după ce am câştigat în IndyCar. Înainte de a te lupta cu vieţile altora, trebuie să înveţi, dar Formula 1 nu are acest rol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vine Verstappen, face zece tururi şi impresionează imediat. Pare că oricine poate conduce o maşină de Formula 1. Pe vremea tatălui meu, piloţii erau consideraţi eroi la volanul unor monştri imposibili. F1 m-a impresionat când am intrat eu în acest sport, chiar davă veneam din IndyCar. Dar această Formula 1 nu este interesantă. Maşinile par lente", a declarat Villeneuve publicaţiei italiene Omnicorse.