Într-o lume răvășită de atentate, teroare și moarte, o poveste de iubire aproape neverosimilă s-a înfiripat în nordul Franței, zguduind din temelii clișee, prejudecăți și, mai ales, lumea interioară a unor oameni convinși că ceea ce simt nu are cum să se schimbe vreodată.

Văduva unui polițist rasist, franțuzoaica Béatrice Huret era, până acum un an,  susținătoare și chiar membră a formațiunii de extremă dreapta a lui Marine Le Pen, National Front (FN). Nu credea vreodată c-o să ajungă în situația de a privi cu emoție ambarcațiunea nesigură în care se afla iubitul său migrant, Mokhtar, care spera să atingă coastele Marii Britanii.

Iar în momentul în care orizontul înghite orice urmă a bărbatului întâlnit în „jungla” de la Calais (tabăra ilegală de refugiati desființată în toamna anului trecut), Béatrice se întoarce la mașină cu inima plină de speranță, dar și de dubii.

Toate trăirile și schimbările majore din viața franțuzoaicei sunt povestit pe larg într-un volum biografic intitulat sugestiv „Calais Mon Amour”.

Cu puțin timp înainte să moartă de cancer în 2010, soțul lui Béatrice Huret se număra printre polițiștii care trebuiau să țină sub supraveghe refugiații din Calais astfel încât aceștia să nu ajungă în Tunelul Canalului Mânecii sau în port de unde să se îmbarce spre Marea Britanie. La îndemnul soțului, care îi ura din tot sufletul pe migranți, Béatrice s-a înscris în formațiunea lui Marine Le Pen. Chiar dacă spune că sentimentele sale față de străini nu erau atât de puternice ca ale soțului, franțuzoaica admite că era speriată de „toți acei străini care păreau atât de diferiți”.

Până într-o zi foarte friguroasă din 2015 nu a avut niciodată curiozitatea să vadă cum se trăiește în „jungla” migranților din Calais. În acea zi însă i s-a făcut milă de un băiețel din Sudan care dorea să ajungă la Calais și l-a dus cu mașina proprie până la destinație. Așa a descoperit cât de rău trăiau migranții, cei mai mulți alungați de războaie sau sărăcie din țările lor, și că termenul „refugiat” nu e doar o noțiune abstractă, ci e sinonim cu tragedia, mizeria și disperarea. „M-am simțit ca pe câmpul de luptă”, spune Béatrice.

Și-a mobilizat rudele și prietenii și a început să aducă, aproape zilnic, mâncare și îmbrăcăminte pentru a le face infernul mai suportabil oamenilor din Calais. „Curând am înțeles că în tabără se aflau, claie peste grămadă, chirurgi renumiți, avocați și oameni simpli, ciobani sau fără nicio calificare profesională”, își amintește franțuizoaica.

Pe Mokhtar l-a cunoscut anul trecut, în februarie. Are 34 de ani, este profesor și a fugit din Iran, unde era persectutat și ostracizat pentru că se convertise la creștinism. L-a întâlnit exact în ziua în care un articol despre infernul din Calais avea să facă înconjurul lumii, mai mulți refugiați, printre care și Mokhtar, recurgând la o formă teribilă de protest față de condițiile din tabără: cusutul buzelor.

„A venit la mine și m-a întrebat dacă doresc o cană cu ceai. A fost suficientă doar o privire ca să înțeleg ce fel de om e. Avea buzele cusute și îi păsa dacă vreau să beau ceai”, a mai povestit Béatrice. Sentimentele lor au crescut de la o zi la alta iar femeia l-a scos din tabără și l-a adăpostit în propria locuință, atrăgându-și criticile întregii comunități. Le-a ignorat însă și și-a trăit povestea de iubire așa cum a considerat ea, cu ajutorul Google Translate, pentru că Mokhtar știa doar puțină engleză și nicio boabă de franceză. Nu și-a făcut prea mari iluzii pentru că știa că iubitul iranian visează să ajungă în Marea Britanie, din Franța riscând să fie expulzat. Au reușit să strângă în jur de 1000 de euro, cu ajutorul celor care au crezut în povestea lor, și să cumpere o mică ambarcațiune cu care Mokhtar să ajungă la destinație.

A plecat în iunie  anul trecut, alături de alți doi amici, lăsând-o pe Béatrice în lacrimi pe o plajă de lângă Dunkirk, convinsă fiind că s-a terminat totul, dar tremurând din tot sufletul pentru soarta celor trei pasageri ai ambarcațiunii.  A aflat ulterior că cei trei au fost reperați de paza de coastă britanică, ajungând astfel cu bine pe pământul făgăduinței.

Toate astea Béatrice le-a aflat însă după mai multe zile de chin și frământare, când iubitul său Mokhtar a fost plasat într-un centru de primire pentru refugiați și a putut astfel s-o contacteze. „Mi-a dat adresa și săptămâna următoare am fost să-l vizitez”, a mai spus femeia. De atunci, cei doi se întâlnesc o dată la două săptămâni în Sheffield, darpot să-și spună în fiecare seară noapte bună prin intermediul internetului.

Béatrice mărturisește cu o sinceritate dezarmantă că nu are niciun plan pentru viitor și nici nu intenționează să-și construiscă unul. „Când relația noastră se va termina, îi voi datora lui Mokhtar o frumoasă poveste de iubire, cea mai frumoasă pe care am trăit-o vreodată”, a conchis franțuzoaica.

BBC dezvăluie că în ciuda poveștii sale frumoase de iubire, femeia trăiește în prezent o dramă uriașă. În august anul trecut, ea a fost arestată chiar de colegii soțului decedat sub acuzația de trafic de persoane. A râs la aflarea acuzațiilor, dar dacă va fi găsită vinovată, riscă să sta chiar și zece ani după gratii și o amendă de aproape 750.000 de euro. Între timp, numele său a fost pus de autorități pe lista a persoanelor care reprezintă un pericol la adresa siguranței statului. Cei mai mulți dintre colegii săi de listă sunt jihadiști periculoși. Femeia râde și spune că toată situație e ridicolă. „A meritat prețul pe care sunteți pe cale să-l plătiți?”, au întrebat-o reporterii din Regatul Unit. „Am făcut-o pentru el. Aș face, din nou, orice pentru iubire”, a răspuns Béatrice