Editura Evenimentul si Capital

Extratereştrii ne pot DISTRUGE de la DISTANŢĂ, printr-un mesaj MALWARE

Autor: | | 1 Comentarii | 2204 Vizualizari

Cercetătorii a publicat un studiu în care arată cum ar putea fi distrusă civilizaţia pe Pământ de către specia extraterestră fără să fie nevoie să ne viziteze. Totul s-ar putea face cu un mesaj care include un malware.

Ce poate face un malware extraterestru bazat pe AI

Pur şi simplu ddistruge internetul la nivel mondial, reţelele electrice sau centrele de date. „Per total, credem că riscul este foarte mic (dar nu zero) şi beneficiul potenţial foarte mare, de aceea recomandăm citirea unui astfel de mesaj”, scriu autorii, potrivit go4it.ro.

Studiul, numit „Comunicare interstelară. IX. Decontaminarea mesajelor este imposibilă” arată că un mesaj primit de la o specie extraterestră necesită ajutorul computerelor noastre pentru a-l deschide, analiza şi înţelege. În cazul în care ar conţine malware, acesta s-ar răspândi repede în întreaga lume. „Decontaminarea” unui astfel de mesaj, înainte de a-l deschide, ar fi foarte dificilă, spun cercetătorii. Studiul a fost realizat de doi cercetători, de la Observatorul Sonneberg din Germania şi Universitatea din Hawaii.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate