Editura Evenimentul si Capital

Situație EXPLOZIVĂ într-o ȚARĂ VECINĂ. Zeci de RĂNIȚI și ARESTAȚI. Reîncep LUPTELE de STRADĂ?

Autor: | | 3 Comentarii | 5687 Vizualizari

Cel puţin zece persoane au fost rănite şi 50 au fost arestate, sâmbătă, la Kiev în cursul unor confruntări între poliţie şi manifestanţi anticorupţie, care au amplasat o tabără de corturi în apropierea sediului parlamentului,

„Şase manifestanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru poliţişti au fost răniţi” în urma confruntărilor, a declarat comandantul poliţiei din Kiev, Andriy Kryshchenko, pentru canalul de televiziune „112”, relatează AFP, preluată de Agerpres.

De asemenea, 50 de persoane care au opus rezistenţă forţelor de poliţiei au fost arestate, a adăugat Kryshchenko. Zeci de susţinători ai fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, care a devenit adversar în Ucraina, şi-au instalat corturile în luna octombrie şi au organizat în mod constant mitinguri cerând demisia preşedintelui Petro Poroşenko. Potrivit comandantului poliţiei, forţele de ordine au intervenit împotriva instalării taberei de către opozanţi. Ei sunt anchetaţi pentru că au încercat, la sfârşitul anului 2017, să ocupe o clădire în centrul capitalei Kiev. Mihail Saakaşvili, cândva aliat al preşedintelui Petro Poroşenko, a devenit unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai acestuia şi nu a încetat să sfideze puterea ucraineană pe care o acuză de corupţie. Kievul a interzis intrarea pe teritoriul ţării timp de trei ani a fostului preşedinte georgian, expulzat pe 12 februarie în Polonia.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X