Unul dintre cele mai mari proiecte energetice ale spaţiului comunitar “pompează” în România 320 de milioane de euro şi retrasează harta intereselor geopolitice în estul Europei.

Controversatul proiect Nabucco şi-a pus la punct detaliile finale, iar luni, la Ankara, părţile implicate, compania Transgaz printre ele, vor semna acordul. Rămân detaliile conexe: o Rusie interesată să dinamiteze proiectul, anemia europeană vizavi de propriul viitor energetic şi capacitatea îndoielnică a României de a se implica într-un proiect de opt miliarde de euro.

Pe 11 octombrie 2002, Opera de Stat din Viena s-a îmbrăcat în haine de gală pentru o reprezentaţie de clasă, în patru acte. “Nabucco”, celebra piesă a italianului Giuseppe Verdi, se juca în fosta capitală imperială, amintind prin arii celebre de temele perene ale libertăţii şi sclaviei.

Într-un colţ al sălii, cinci oficiali necunoscuţi savurau un moment istoric: companiile OMV, MOL, Transgaz, Bulgargaz şi Botas tocmai semnaseră un protocol care statua intenţia celor cinci ţări pe care le reprezentau de a demara construcţia unui gazoduct menit să elibereze Europa de eterna dependenţă energetică de Rusia. Ideea a venit natural: de ce nu s-ar numi tocmai acest mega-proiect energetic Nabucco? Botezul fusese bifat.

Şapte ani mai târziu, proiectul cu nume de operă a strâns deja o serie impresionantă de controverse şi divergenţe şi se pregăteşte de actul final, înainte ca ideile proiectanţilor să capete formă fizică. Semnarea acordului pentru demararea proiectului este anunţată pentru luni, 13 iulie şi solicită prezenţele Turciei, Bulgariei, României, Ungariei şi Austriei. Plus degetele încrucişate ale întregii Europe Occidentale.

De ce ar putea rămâne conducta goală

După şase ani în care deciziile referitoare la proiectul Nabucco au fost încâlcite şi rare, criza gazelor de la începutul acestui an a tras semnalul decisiv: Bătrânul Continent nu-şi mai poate amâna la infinit viitorul şi trebuie să găsească soluţii alternative la “asul” Gazprom din mâneca Rusiei. Aşa a revenit la suprafaţă Nabucco, gazoductul care ar trebui să transporte resursele din Marea Caspică, via Turcia, în spaţiul comunitar. Proiectul prevede tranzitarea României, pe o porţiune de 460 de kilometri.

În doar câteva luni, ţările implicate au reuşit să negocieze parametrii funcţionali ai acordului: cât gaz opreşte fiecare ţară tranzitată sau care sunt taxele pe care participanţii le vor percepe. Conducta are formă pe hârtie şi ar putea fi construită, la limită, chiar începând de săptămâna viitoare. Rămâne însă un aspect decisiv şi neevaluat: de la cine vor cumpăra semnatarii acordului gazul necesar?

”Azerbaijanul, Irakul şi Egiptul vor deveni principalii furnizori ai gazoductului Nabucco, urmând să livreze 15 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, începând cu 2015” declara ieri Wolfgang Ruttenstorfer, şeful companiei austriece OMV. Câteva precizări sunt necesare: Nabucco e proiectat să transporte 31 de miliarde metri cubi de gaze, ceea ce oricum nu satisface, nici pe departe, necesarul energetic al spaţiului european.

Actuala conductă-problemă care tranzitează Ucraina, livrând Europei gazul rusesc, are o capacitate de 120 de miliarde metri cubi de gaze anual. Europa are nevoie de 150 de miliarde metri cubi de gaze pe an

PE AICI SE TRECE! Injecţia europeană încearcă să trateze criza din România Nu doar criza gazelor din ianuarie 2009, ci şi contextul economic european a determinat oficialii de la Bruxelles să se gândească serios la mega-proiecte energetice, capabile să „finanţeze” criza şi să redeseneze siguranţa unei Europe care încearcă să găsească soluţiile alternative la dependenţa de gazul rusesc.

După ce în urmă cu doar câteva luni, Bruxelles-ul promova combaterea recesiunii prin ideea asistenţei financiare acordate unor proiecte energetice viabile, marţi, 7 iunie, miniştrii de finanţe comunitari şi-au dat acceptul final pentru susţinerea proiectului Nabucco. Dintr-un total de aproape patru miliarde de euro dedicaţi iniţiativelor din sectorul energiei, Comisia Europeană a repartizat României 320 de milioane de euro, sumă menită să acopere parţial costurile de construire a gazoductului.

“României i-a fost destinată o injecţie de capital constând în fonduri europene şi va deveni un actor activ în noul concept de securitate energetică adoptat de Parlamentul şi Consiliul European”, declara joi Ministrul Afacerilor Europene, Vasile Puşcaş. Pe hârtie, schema e simplă: România va avea ca responsabilitate implementarea unui proiect complex cu o importantă componentă de cooperare regională, luând parte la patru acţiuni majore integrate proiectului Nabucco: interconectarea pentru gaz cu Bulgaria, interconectarea pentru gaz cu Ungaria, proiectul de infrastructură propriu-zisă şi echiparea pentru fluxurile inverse de gaz.

Suma totală acordată? 320 de milioane de euro. Testul instituţional va fi însă o adevărată provocare, în condiţiile în care România a gestionat ambiguu în trecut şansele de finanţare şi proiectele fondate pe cooperare. Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României în procesul de aderare la UE şi-a exprimat însă încrederea că “Bucureştiul se va dovedi un actor viabil într-o serie de proiecte energetice cu relevanţă nu doar regională, ci şi comunitară, demonstrând capacitatea de implementare atât a fondurilor europene, cât şi a proiectelor în sine”.

Din consorţiul Nabucco fac parte, în prezent, cu un procent egal de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Botas (Turcia) şi RWE (Germania)

CACEALMAUA

Un proiect prea mic pentru o Rusie atât de mare Din momentul în care Europa a trimis semnale certe că investighează soluţii energetice alternative la gazul rusesc, calculele geopolitice s-au reluat febril. „Rusia va face tot posibilul să împiedice proiectul Nabucco”, au spus vocile experţilor, invocând chiar eventuale intervenţii militare ale Kremlinului pentru a evita scoaterea Moscovei din circuitul energetic.

După toate datele însă, spectrul unei Rusii foarte îngrijorate de Nabucco nu are fundament în realitate. Cifrele vorbesc de la sine: în condiţiile în care Europa are nevoie de 150 de miliarde metri cubi de gaze anual, Kremlinul va rămâne încă, pe termen mediu, furnizorul principal. Nabucco nu poate „duce” decât 20% din necesarul de gaze al UE, cifră mult prea mică pentru a ameninţa proiectele alternative sprijinite de ruşi: South Stream şi Nord Stream.

“Cred că nu există riscuri ca Rusia să-şi piardă poziţia pe piaţa europeană din cauza proiectului Nabucco. Toate aceste proiecte au modele diferite de afaceri şi vor avea resurse şi clienţi diferiţi", declara Wolfgang Ruttenstorfer, şeful OMV.

Atlasul geografic În mod cert, Gazprom-ul şi-ar dori ca South Stream să fie mult mai popular decât Nabucco, dar nu se simte ameninţat de concurenţa sa. Cu atât mai mult cu cât proiectul în care este implicată şi România nu dispune de nicio certitudine în ceea ce priveşte eventualii furnizori de gaze.

Resursele energetice necesare sunt incerte, în contextul în care Azerbaijanul figurează pe prima poziţie pe lista furnizorilor. Cel mai simplu spus: vorbim despre ţara al cărei preşedinte, Ilham Aliyev, îşi conduce politica externă după un principiu elementar – „fii prietenos cu toată lumea, dar nu-ţi strica niciodată relaţiile cu Moscova”.

Turkmenistanul, un alt nume de top pe lista potenţialilor furnizori, ar putea asigura de unul singur necesarul de gaze al Nabucco. Rămâne însă o problemă de geografie elementară: cum va fi transportat gazul pe sub Marea Caspică, în condiţiile în care chestiunea graniţelor maritime rămâne o problemă nerezolvată în zonă? În plus, o problemă ce ar putea fi rezolvată doar prin bunăvoinţa Rusiei.

Joschka Fischer, fostul ministru de Externe al Germaniei, este consultant în cadrul proiectului Nabucco. Fostul său “şef”, ex-cancelarul Gerhard Schroder, se ocupă de destinele Nord Stream, gazoductul proiectat şi susţinut de Gazprom