Exercițiu militar la granița cu Serbia. ”Oamenii sunt speriați de venirea refugiaților. Nu se mai simt în siguranță”, spune un primar

Exercițiu militar la granița cu Serbia. ”Oamenii sunt speriați de venirea refugiaților. Nu se mai simt în siguranță”, spune un primar

Prima tabără de refugiați din România se amenajează în satul Lunga din județul Timiș, chiar în spatele grădinilor oamenilor. Aceasta se întinde pe o suprafață de un hectar și jumătate, pusă la dispoziție de primăria comunei Comloșu Mare, de care aparține satul. Un număr de 50 de corturi au fost ridicate de armată. Așa arată a doua zi din marele exercițiu militar de la granița cu Serbia, în care armata, jandarmeria, poliția de frontieră, pompierii și comunicațiile speciale au desfășurat o mare de forțe.

Agitația e  mare duminică dimineață la Lunga. Un număr de 50 de corturi de armată au fost instalate, odată cu toatele ecologice mobile, lângă sectorul Poliției de Frontieră. Soldații din cadrul ISU Banat montează paturile de campanie. Tot la câteva minute în zonă ajung, dinspre Timișoara, camioane cu echipamente militare.

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă  a început sâmbătă un exerciţiu de testare a capacităţii operaţionale de răspuns în faţa fluxului de refugiaţi înregistrat în statele din vecinătatea României.  Exercițiul are loc simultan la graniţa cu Serbia, în localitățile Lunga și Beba Veche și reprezintă ”o continuare a măsurilor preventive şi pro-active luate la nivelul instituţiilor cu atribuţii din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, se arată în comunicatul MAI.

Sudul județului Timiș e cunoscut pe ruta migranților care vor să ajungă în spațiul Schengen. Tocmai în această idee, autoritățile au ales satul Lunga pentru impresionanta desfășurare de forțe. În zonă sunt sute de militari: de la jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență până la echipe STS și polițiști de frontieră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii sunt reticenți și speriați de ideea primirii refugiaților

Corturile ar urma să găzduiască câteva  mii de refugiați, dacă va fi cazul. Numai gândul la această posibilitate și la proximitatea taberei față de casele lor, i-a adus în stare de panică pe localnici din Lunga. Prin gardurile grădinilor, văd armata mobilizată, și mașinile jandarmeriei, care nu sunt puține. Vorbim de zeci de utilaje, mașini de teren sau transportoare și de sute de soldați. ”Oamenii sunt reticenți la ideea primirii refugiaților aproape de casele lor și speriați. Cu atâta armată în jur simt că nu mai au siguranța necesară. Mă gândesc că dacă va fi să fie  ceva, și să aducă refugiații aici, forțele acestea de ordine vor păstra situația în limitele normale, ok”, spune primarul din Comloșu Mare, Ovidiu Ștefănescu.

Preotul a făcut apel la ”mila creștină” în timpul slujbei duminicale

Conform recomandărilor ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în zonă, poliţiştii de frontieră au intensificat patrulările și efectivele.

Pregătiri în cadrul aceluiași exercițiu se fac şi la Beba Veche, localitate de graniţă atât cu Serbia cât şi cu Ungaria. Aici nu se vor instala corturi, pentru că simularea primirii refugiaților în camping a fost realizată cu o săptămână în urmă, iar între timp ungurii au decis să prelungească gardul de sârmă ghimpată, care s esfârșea la intrarea în comună. În schimb granița e atent monitorizată, cu două elicoptere și cu forțe terestre.

Duminică, în biserica din Beba  Veche, preotul a făcut apel la mila creștină. ”Părintele a făcut apel la mila creștină și i-a îmbiat pe oamnei ca în cazul în care vin refugiații să fie îngăduitori și buni cu ei, să îi ajute”, arată edilul din Beba Veche, Ion Bohancanu.