Exemen de centură pentru copii antrenați la Fundația Nadia Comăneci

Exemen de centură pentru copii antrenați la Fundația Nadia Comăneci

Fundația Nadia Comăneci a organizat o nouă sesiune a examenului de centură pentru copiii participanți la cursul de arte marțiale Ju-Jitsu, organizat în cadrul Centrului MiniMe, sub coordonarea antrenorului Sensei Cătălina Mihalache, multiplă campioană europeană și mondială, secondată de Sensei Mihail Ioniță.

Sensei Cătălina Mihalache și Sensei Mihail Ioniță au verificat joi, 6 iunie, cunoștințele acumulate, în orele de antrenment, de micii sportivi antrenați în cadrul programului Fundației Nadia Comăneci.

La acest examen au participat 17 copii, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani și niveluri de pregătire de la 6 luni, scopul fiind obținerea gradațiilor Mon 3 și Q5, corespondente centurilor albă cu trei trese și, respectiv, galbenă.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Este pentru prima dată când examenele MiniMe Ju-Jitsu au loc în afara sălii noastre de sport. Și cu această ocazie, dorim să mulțumim Universității Europene de Sud-Est Lumina pentru găzduire. Copiii s-au simțit foarte bine, deși au fost copleșiți de emoții, și au declarat deschis că ar repeta oricând experiența”, a declarat Iuliana Roca, managerul Centrului MiniMe.

Primele ore de Ju-Jitsu în cadrul Centrului MiniMe s-au desfășurat în urmă cu trei ani, zeci de copii descoperind de atunci frumusețea Ju-Jitsu – ”arta supleții”, cele mai complexe arte marțiale, baza tuturor celorlalte ramuri de arte marțiale japoneze.

”Suntem foarte mândri să-i vedem pe copii venind cu bucurie la sală. Pentru noi este important să îi vedem că fac acest sport cu drag. Sunt câțiva copii care au pornit în sala de sport de la Fundația Nadia Comăneci și acum au ajuns la nivelul de a participa la concursuri naționale și a obține chiar medalii”, ne-a povestit Sensei Cătălina Mihalache.

În cadrul cursurilor de Ju-Jitsu, copiii își dezvoltă spontaneitatea, viteza de reacție, rezistența la efort, dar și altruismul, răbdarea, perseverența și spiritul de echipă.

”Ju-Jitsu înseamnă în primul rând disciplină și respect. Înseamnă atenție, încredere în propriile forțe, înseamnă perseverență și determinare. Prin Ju-Jitsu nu înveți doar să te aperi sau să lovești, așa cum cred mulți când se gândesc la arte marțiale în general, înveți mai ales să ai atitudinea unui luptător și a unui învingător, aspecte foarte importante nu doar pentru copii, ci și pentru viitorii adulți”, a completat Sensei Mihail Ioniță.

Din 2015, Fundatia Nadia Comăneci a încheiat și un parteneriat cu clubul sportiv Invictus București, în baza căruia, copiii cu potențial și nivel ridicat de pregătire din cadrul Centrului MiniMe pot continua antrenamentele cu Sensei Cătălina Mihalache și Sensei Mihail Ioniță, la nivel de performanță, putând participa la concursuri de profil alături de echipa Invictus București.

Totodată, în baza aceluiași parteneriat, în vara acestui an, va fi organizat și cel de-al doilea cantonament Ju-Jitsu cu participarea copiilor înscriși la cursurile MiniMe.