Editura Evenimentul si Capital

EXCLUSIV EVZ. INTERVIU CU SCRIITORI. Nicolae Prelipceanu: „Din păcate, în comunism, n-am avut curajul altora de a protesta pe față”

14-07/prelipceanu_1-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 509 Vizualizari

Nicolae Prelipceanu vine, parcă, din alte timpuri. Persoana lui, cu aspect de playboy interbelic, dar zdravăn şi astăzi, care a copilărit cu odrasle de ocupanţi ruşi, prin Dobrogea, dar a apucat să fie şi dizident în decembrie `89, riscă să îi concureze cărţile. Doar dacă nu le-ai citit. Căci, altfel multele lui volume au câştig de cauză. Ele nu vor îmbătrâni, dimpotrivă...

- EVZ: Chiar și pentru un om de vârsta mea (aproape 60 de ani) viața și activitatea dumneavoastră sunt fabuloase și năucitoare. Scrieți de mai bine de jumătate de veac numai texte de calitate. Cum reușiți?

- Nicolae Prelipceanu: Nu-i chiar așa. Poate că am scris cam mult, dar dacă numai asta știu să fac? Și apoi, a fost momentul acela din decembrie 1989, când am înțeles că pot să mă exprim liber. Și, poate, ca să recuperez, voi fi scris cam multe articole, apoi am intrat în presa cotidiană. Cât despre calitatea acestor texte, vă mulțumesc pentru compliment, dar nu cred că toată lumea e de acord cu dvs. Din păcate sau din fericire.

- Noaptea Sfântului Bartolomeu (legată și de ziua de 23 august, cu care generația noastră a crescut în gând și suflet) poate fi considerat cel mai important poem al dumneavoastră?

- Ce ai făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu e un text scris prin 1977 sau ‘76, dar nu a pornit de la 23 august, ci de la urmările ocupației străine și pe urmă autohtone asupra noastră. Textul se referea la toată perioada, de altfel și spun undeva: „cât a ținut/cât va mai ține ea”. Era o situație comparabilă cumva, metaforic, cu crimele din celebra noapte din Franța, din 23 spre 24 august 1572. Nu m-am gândit nici o clipă să compar 23 augustul hughenoților cu 23 augustul nostru. De altfel, până în clipa asta nu am făcut-o. Cred că această ignorare, absolut spontană, a corespondenței de date a prins bine, nici cenzura nu s-a gândit și a dat drumul textului, atât într-o revistă (nu mai țin minte care, probabil Tribuna din Cluj), cât și în volumul De neatins de neatins. Probabil că, date fiind și împrejurările în care a fost scris și a apărut, pot spune, cu dvs., „cel mai important poem” al meu, deși mă tem al dracului de cuvintele mari și tari.

- Dar chiar, ce ați făcut în noaptea aceea? Ați ieșit din casă?

- Nefiind vorba de o singură noapte, ci de o serie lungă de nopți, în care trebuie să includem și așa-zisele zile deatunci, din anii ‘50, ’60, ’70, ’80, firește, am cam ieșit din casă. Dar în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, am rămas în casă, avertizat fiind că la poartă va fi știu eu cine, dar nu pentru mine ci pentru un prieten care era la noi. În rest, în lunga Noapte a Sf. Bartolomeu la care mă refer, din păcate, n-am avut curajul altora de a protesta pe față, am scris și alte texte, în opinia mea, de protest cât de cât mascat estetic, dar ele nu au fost luate în seamă. Chiar dacă am fost prieten cu Dorin Tudoran, n-am avut tăria să fac ce-a făcut el, poate și pentru că nu mă cunoșteam destul de bine ca să știu cum voi reacționa la represaliile ce ar fi urmat și în cazul lui au și urmat.

„Prin ‘48, când tata a decis să se ascundă de comuniști tocmai în Ardeal”

- Au intrat în casa dumneavoastră și nu v-au mai găsit? Vă rog să faceți referiri la istoria numelui de Prelipceanu, la mutarea familiei dumneavoastră din Moldova, via Babadag... până la Curtea de Argeș. Poate la momentul cu Ilieșu, din decembrie 1989 și poate și la altele.

- Nu, n-au intrat în casa mea ca să nu mă găsească, eram preveniți, și Petru Ilieșu și eu, încă de când ne-a interogat colonelul Ciceo la Circa de miliție unu, că vom fi supravegheați. E vorba de 21 decembrie 1989. Trabantul lui, parcat pe Strada Zece Mese, era într-adevăr păzit de un tip care stătea într-o poartă. Știu pentru că dom’ Ciceo ne-a dat voie să mergem să ia Petru benzină, undeva prin Piața Muncii, la un amic de-al lui. Semnasem amândoi un angajament (la Securitate!) că el va pleca spre Timișoara, orașul său, în dimineața următoare. Și a și plecat, înainte să zboare Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central. Cât despre istoria numelui familiei mele, se spune că ar fi provenit din Prilep, Macedonia. Am fost eu însumi acolo, cu ocazia unui Festival de la Struga, în 1980, și am fost întâmpinat ca un cetățean pierdut al orașului. E un nume de proveniență din Bucovina, unde s-ar fi stabilit prin secolul XVIII niște aromâni, veniți din Balcani. Dar mai e și varianta mai prozaică, de la prelipcă…Și eu m-am născut acolo, la Suceava, dar nu mi-a fost dat să deschid bine ochii că am și plecat spre Babadag, unde, pe malul lacului cu același nume, am și copilărit la început, până pe la 6 ani, adică prin ‘48, când tata a decis să se ascundă de comuniști tocmai în Ardeal și acolo am mai rămas până prin ‘55, când ne-am întors în „Regat”, cum îi spuneau ei încă, la Curtea de Argeș, unde mi-am făcut liceul și un an de școală tehnică de construcții forestiere, ca să scap de armată.

- Ați luat cele mai importante premii literare. Care v-a marcat? Cel din 2012, probabil. Câteva detalii, vă rog.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate