EXCLUSIV EVZ. Interlopul Sile Cămătaru a revoluționat industria sexului. Prostituată columbiancă, marketing agresiv și bordel în Centrul Vechi

EXCLUSIV EVZ. Interlopul Sile Cămătaru a revoluționat industria sexului. Prostituată columbiancă, marketing agresiv și bordel în Centrul Vechi

Sile Cămătaru a promis, când a fost eliberat condiționat, că va munci onest, fiind grav bolnav. În schimb, a organizat o rețea de prostituție. Gruparea sa avea până și o sud-americancă, iar serviciile sexuale erau oferite chiar în „buricul” Capitalei

Cel mai dur interlop al României, Sile Cămătaru, a ajuns din nou în arest din cauza pasiunii sale pentru afaceri sexuale. Ieșit anul trecut din pușcărie, interlopul a fost reținut 30 de zile în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1. Acesta este acuzat de procurori că a organizat o rețea de prostituție de lux în centrul Capitalei, părăsind cartierul Ferentari, acolo unde acționa de obicei clanul Cămătarilor. Alături de el au mai fost reținuți și locoteneții săi Adrian Panduru - zis „Limbă” și Ion Teodor.

Săltat când număra în vis banii scoși de fetițe

Înainte de a fi săltat, vineri dimineața la ora 06.00, Sile și-a făcut obișnuitul rond de noapte. „A mers la fetele de la cazinouri. S-a întâlnit cu matroanele sale. A ajuns să discute cu gărzile sale pe Decebal şi apoi în cluburile din zona Alba Iulia”, ne-au declarat poliţiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse din Departamentul de Informații și Protecție Internă susțin că Sile Cămătaru a ajuns în locuința sa puțin după ora 04.00 și se pregătea să viseze la fabrica lui de bani, așa cum își numea rețeaua de prostituție. Nici nu a apucat să pună bine capul pe pernă că a sărit din pat la auzul mascaților. Epuizat de oboseală, dar şi pentru că a consumat alcool, lui Sile i s-a făcut rău la percheziții, mai spun polițiștii. Din acest motiv, a fost nevoie de intervenția Ambulanței pentru a-l întări pe „Durul” din Ferentari.

Procurori: proxenetism/Sile: infidelitate

Avocații lui Sile Cămătaru au încercat toate chichițele pentru a-l scăpa pe interlop de arestare preventivă. Ei au arătat că acesta este tată a nouă copii școlarizați și este foarte bolnav, are probleme cu inima și cu diabetul. Despre discuțiile cu una dintre fete, despre care procurorii spun că urma să fie prostituată a clanului, avocații au arătat că era o simplă legătură de infidelitate. Mai mult, apărătorii lui Sile au arătat că interlopul obișnuia să stea de vorbă cu fetele pe Facebook. Stenogramele îl prezintă pe Sile ca un adevărat Casanova, care le prezenta fetelor, în culori roz, prostituția din Capitală: „Vreți să măncați, vă scot prin oraș. O să fie bine o să vezi. Sunt de toate aici. Și bani și haine și…tot ce vrei”.

„Le-am cumpărat pe negrese, fabrica mea de bani”

Piesa de rezistență a rețelei de prostituție era formată dintr-o prostituată mulatră din Columbia, racolată de Adrian Panduru, zis „Limbă”. Inițial, acesta reușise să convingă trei femei de culoare din Columbia să lucreze pentru rețeaua Cămătaru, dar apoi două s-au răzgândit. „Le-am făcut viză pe un an de zile la ambasadă și gata, le-am luat cu mine, leam cumpărat pe negrese...să moară mama, fabrica mea de bani,“ se lăuda „Limbă”.

A plătit viza pe un an

Sile Cămătaru a simțit imediat afacerea și a plătit cazarea, pantofii și hainele, viza de şedere pe o perioadă de un an în România și anunțul pe internet cu privire la practicarea actelor sexuale contra cost. „Limbă” a fost desemnat să se ocupe cu postarea anunțurilor pe internet, iar prețul pentru a face sex cu o mulatră a fost de 400 de lei/oră. „Columbiancă cu ten de ciocolată, ofer o oră de sex total. Poze reale,” suna anunțul lui Panduru.

Limbajul secret

În discuțiile cu „Limbă” sau cu prostituatele, Sile folosea un limbaj codificat. „Am vândut ochelari pe 5 mil,” „Imi dă 5 poze,” îi transmitea Iuliana–Viorela, una dintre fete, care avea tariful de 500 de lei.

Într-o discuție în care o lăuda pe prostituata Loredana, „Limbă” o prezintă ca fiind „specială la același aparat, de două ori câte 5 milioane”, sau că dă un „un vin bun”. Și ceilalți membri ai rețelei vorbeau codificat: „comandă, masaj sau comision sau jackpot”pentru clienți cu bani, „sunt la masă” pentru clienți aflați în casino și „jucători” tot pentru clienți.

Interlopul păstra fetele în țară: „Un jucător bun joacă pe orice teren”

În unele cazuri, Sile Cămătaru se ocupa personal de intervievarea și recrutarea „forței de muncă” pentru rețeaua de proxenetism pe care o coordona.

„În seara zilei de 8 iulie 2014, Sile o contactează pe Iuliana Viorela, căreia îi spune că va veni la aceasta, în comuna Recea, județul Argeș, deoarece doreşte să o ia la Bucureşti”, scriu anchetatorii.

Pentru că fata ezita să lucreze pentru Sile și prefera să plece la „muncă” în Londra, interlopul din Ferentari îi ține un adevărat discurs pilduitor care se termină cu replicile: „un jucător bun joacă bine pe orice teren” și „putem să trăim bine și la noi acasă”.

Replica interlopului a dat-o pe spate pe fată care a decis să se mute în Capitală și să renunțe la Marea Britanie. „În noaptea dintre 14 și 15 iulie rezultă că Sile Cămătaru, însoţit de Hau Nicolas, fiul acestuia - Mario Balint şi prietena acestuia s-au deplasat în comuna Recea, de unde au luat-o pe Iuliana în București și au cazat-o în imobilul din strada Soreni, sector 5, proprietatea familiei lui Vasile Balint”, mai scriu procurorii.

Cu relații în lumea taximetriștilor

Miruna Raluca Aleca este o altă colaboratoare importantă în rețeaua de prostituate de lux a lui Sile Cămătaru. Aceasta apare, în 2009, și în acționariatul firmei de taxi Pelicanul cu 5%. Martorul Alexandra Chinez a declarat procurorilor că și Miruna Raluca Aleca se ocupa de falsul salon de masaj din buricul Capitalei, de pe strada Franceză. Aleca primea comenzile pentru sex sau masaj și le anunța pe fete pe sms.

Prezentarea „mărfii” se făcea și on-line

Fetele scoase la produs de gruparea lui Sile Cămătaru erau expuse pe internet, pe site-ul www.escorte.net. „Inculpata Elena Răileanu se ocupă și cu administrarea site-urilor pentru fete când îi ţinea locul Mirunei Aleca, atunci când aceasta nu era la salon”, precizează procurorii.

Însă cum clanul lui Sile este de modă veche, oamenii săi își prindeau urechile în spațiul virtual. Astfel, în data de 8 iulie, „peștoiaca” Răileanu i se plânge colegei de ocupație Julya Mazirov, zisă „Angela”, că nu poate urca pozele unei prostituate pe un site: „Nu că pot să le încarc eu, dar el să le încarce pe...Stați așa, pe ce era.. pe www.escorte.net, parcă să scoată 69”.

Peste o săptămâna - Angela îi cere Elenei Răileanu, într-o limbă română împleticită, să trimită unui francez pozele unei fete.

Angela: Trebuie să trimiţi nişte fotografii cu faţa lui Ciocio la un francez, care vrea să se întâlnească cu ea astăzi pe 5 milioane și se grăbește și... vrea vreo douătrei- patru poze, dar mai frumoase, vezi... alegi mai frumoase care... poți...

Elena: Îhm...

Cum funcționa fabrica de bani a lui Sile

Prețul mediu al unei partide de sex era, pentru un străin, de 200 de euro. Din această sumă, prostituata reținea doar 20%, altfel spus 40 de euro. Unele fete și-au negociat direct cu Sile un procent de 50% din tarif. Matroanele ca Julya Mazirov și Miruna Aleca primeau și ele între 10-20% din sumă. Conform interceptărilor de la dosar, fetele care se prostituau primeau între 20 și 50% din banii pe o partidă de sex, sume între 400 de lei și 200 de euro. O altă intermediară, Mihaela Manu, prelua comenzile telefonic.

Bărbat: Poți să trimiți pe cineva la mine în cameră ?

Mihaela: Da, spune-mi ! Ce vrei să-ţi trimit ?

Bărbat: Picioare frumoase, picioare mari.

Mihaela: Da, ok, ...câte ?

Bărbat: O fată !