EVZ EXCLUSIV. Raț, ținut pe bară de superstițiile „Generalului”

EVZ EXCLUSIV. Raț, ținut pe bară de superstițiile „Generalului”

Deși era apt pentru a juca împotriva Irlandei de Nord, căpitanul naționalei a fost sărit din schemă din motive hilare. Iordănescu s-a temut că atrage energii negative

Răzvan Raț, căpitanul echipei naționale, nu a fost folosit la meciul cu Irlanda de Nord (scor 0-0) de selecționerul Anghel Iordănescu.

Locul său, pe flancul stâng al defensivei, a fost ocupat de Laszlo Sepsi, iar jucătorul celor de la ASA Târgu Mureș a fost unul dintre cei mai slabi „tricolori” în partida de la Belfast.

5.000 de euro o ședință

Ne puteți urmări și pe Google News

Înaintea confruntării s-a tot discutat despre starea medicală a lui Raț. Accidentat, fotbalistul s-a tratat săptămâna trecută, în Serbia, la vraciul Marijana Kovacevici, împreună cu Lucian Sânmărtean, coechipierul său.

Răzvan Raț a adunat 103 selecții în tricoul echipei naționale și a marcat de două ori

Cei doi au plătit câte 5.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei ședințe de tratament, dar nu au jucat în Irlanda de Nord. Mijlocașul nu a intrat în discuție pentru că nu a putut fi recuperat, dar Raț a fost apt la ora confruntării.

FOTO: Răzvan Raț

„De ce stă cu mâna la gură?”

Căpitanul nu a evoluat, însă, din cauza superstițiilor lui Anghel Iordănescu. Cunoscut pentru religiozitatea de la care nu se abate niciodată, „Generalul” a considerat că e nefiresc să folosească un fotbalist ce a apelat la vraciul Marijana și metodele ei neconvenționale, bazate pe placentă. Un apropiat al naționalei a povestit, pentru EVZ, că acesta este motivul pentru care Raț a fost spectator. „Nu a dorit să atragă energii negative. Vindecarea lui Răzvan s-a făcut prin mijloace mai ciudate, care intră în contradicție cu preceptele religioase”, ne-a spus personajul din anturajul primei reprezentative.

Iordănescu a fost surprins din nou, în timpul meciului, în momentul în care utiliza celebrele iconițe sfințite. „De ce stă cu mâna la gură?”, s-au întrebat, mirați, comentatorii nord-irlandezi, văzându-l pe „General”.

Domenech consulta horoscopul

Lumea sportului, dar mai ales cea a fotbalului, este plină de superstiții, iar antrenorii nu se abat de la obiceiurile despre care cred că sunt indispensabile succesului. Raymond Domenech, fost selecționer al Franței, în perioada 2004-2010, avea în horoscop un aliat de nădejde. Antrenorul era pasionat de acest domeniu și consulta astrele,  folosind această metodă neștiințifcă, atunci când venea vorba să alcătuiască echipa. O victimă celebră a superstiției lui Domenech a fost David Trezeguet. Atacantul a fost lăsat pe bancă, înaintea unui meci, pentru că planetele nu i se aliniaseră favorabil.