Eveniment: Ziua Naţională a Austriei

Eveniment: Ziua Naţională a Austriei

Pe 26 octombrie este Ziua Naţională a Austriei. Eveniment marcat semnificativ, încă din data de 23 octombrie, de către ambasada acestei ţări în România, sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei şi al soţiei sale, doamna ambasador Diana Reiweger.

În Viena, la 15 mai 1955, semnarea Tratatului de Stat de către forţele aliate şi Austria, avea să redea naţiunii statutul de stat suveran. Suveran, liber si democratic. Câteva luni mai târziu, la 25 octombrie, trupele armate ale puterilor semnatare se retrageau din Austria iar Parlamentul statului eliberat de sub ocupaţie declara printr-un act constituţional neutralitatea permanentă a ţării. Pe 26 octombrie 1955, "Declaraţia de Neutralitate" a Austriei este adoptată, naţiunea menţinându-şi până astăzi statutul care, între timp, a devenit reglementat şi de dreptul internaţional. 

Uniunea dintre cer şi pământ

Ziua de 26 octombrie a devenit ulterior sărbătoarea naţională a Austriei, care până în anul 1965 a fost denumită "Ziua Steagului". Drapelul ţării, alcătuit din două benzi orizontale de culoare roşie care încadrează o alta albă, întruchipează, după unele interpretari, uniunea dintre cer şi pământ (ambele reprezentate de cele două benzi roşii). Albul, care conţine întreg spectrul vizibil al curcubeului, este văzut ca un simbol al particularului şi al generalului deopotrivă, lăsând să transpară astfel ideea de întreg, de unitar, de totalitate şi de măreţie chiar.  Datând din 1230, steagul Austriei se alătură altor două elemente distinctive pentru statul austriac, imnul national şi ceea ce trece sub numele de "moto-ul" ţării, reprezentat de literele AEIOU care se afla pe frontispiciul faimoasei catedrale gotice "Sfântul Ştefan". S-a spus despre însemn că este abrevierea latinescului "Austriae est imperare orbi universo / Destinul Austriei este să conducă lumea". 

Ne puteți urmări și pe Google News