Editura Evenimentul si Capital

Evaluarea la clasa a II-a continuă și joi cu proba la limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale

Autor: | | 0 Comentarii | 83 Vizualizari

Următoarea probă de Evaluare a elevilor de clasa a II-a- cea de limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale - va avea loc joi, potrivit calendarului aprobat de MEN. Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test la clasa respectivă. Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/ nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/ reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, precizează MEN.

Calendar Evaluare Națională

Evaluarea Națională pentru clasa a II-a a început luni, 7 mai, cu proba scrisă la limba română, Testele de citire au fost susţinute, marţi, pe 8 mai. Proba la matematică a avut loc miercuri, 9 mai, în timp ce testul de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura pe 10 mai.

Elevii din clasa a IV-a vor susţine Evaluarea Naţională la limba română pe 15 mai, iar testarea la matematică va avea loc a doua zi, pe 16 mai.

De asemenea, pentru elevii din clasa a VI-a, evaluarea competenţelor va începe pe 23 mai cu testul la limbă şi comunicare, iar proba la matematică şi ştiinţele naturii se va desfăşura pe 24 mai, precizează Ministerul Educaţiei.

"Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test susţinut de elvii din clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru probele scrise de elevii clasei a IV-a şi a VI-a. Acestea sunt evaluate în cadrul instituţiei de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimei probe", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de MEN.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Educaţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:03 Ponta a dat lovitura în Parlament: PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților! 08:40 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate