Îmbrățișările lui aveau ceva sălbatic și înfricoșător. O speriau și îi plăceau deopotrivă. O privea cu patimă, dar și cu mânia unor fulgere fierbinți. Toată lumea îi spunea să nu se mărite, dar Eva părea străină de orice avertisment. Surdă și oarbă în fața evidenței. Trăise în pace și inocență 25 de ani, neatinsă și virgină, ca o fecioară din cărți.

Adam pusese ochii pe ea din prima. Cum era să-i scape? Pielea ei albă, ochii verzi și părul roșcat îi suciseră mințile. Dacă n-ar fi fost mânat de o gelozie îngustă și stupidă, ar fi trăit și astăzi fericiți. Dar îl apuca o neliniște convulsivă dacă o știa singură, îl chinuia carnea și îi fierbea sângele, când nu era în preajma ei.

- Cine-i ăla cu care rădeai?

- E un coleg, e fratele Dianei.

- Și trebuia să mă cunoști pe mine ca să te îndrăgostești de el?

- Ce tot spui? N-am nicio treabă cu omul ăsta.

Se știau de patru luni, dar Adam își făcuse o obișnuiță din a o aștepta în fața serviciului. La închiderea programului era lipit de ușa băncii, privind prin sticlă cum Eva discuta cu ultimii clienți.

- Ce m-a enervat moșul ăla care nu mai pleca. Ești prea drăguță cu toți mitocanii.

- Asta sunt eu, știi doar. În plus e politica băncii, suntem monitorizați.

 - Mărită-te cu mine, Eva.

Și ea a zis da.

- Vreau să nu mai lucrezi în banca asta infectă. O să am eu grijă de tine. Și ea nu s-a împotrivit.

- Stai doar cu mine, nu mai ieși cu prietenele tale. Sunt rele și invidioase.

Ea a tăcut și l-a ascultat. Îl iubea. Mereu umilă, supusă, caldă și bună ca nimeni alta.

Ajunsese să trăiască în mijlocul unei izolări desăvârșite. Prietenii, sătui să tot primească refuzuri, renunțaseră să o mai caute. De părinți se ferea ea. Nu suporta să-i vadă nemulțumiți.

În mintea ei, dominată de credință, făcuse un jurământ solemn și complet: își dăruise viața bărbatului care o luase de nevastă. În ziua nunții o pălmuise. Lovitura venise uluitor de rapid și surprinzător: rochia de mireasă era prea decoltată.

Adam avea dreptate – se rușinaseră toți sfinții în biserică, iar popa scăpase paharul cu vin, holbându-se la țâțele ei. Chiar meritase palma aia. Și pe toate cele care au urmat. Nu era convinsă că loviturile cu picioarele erau potrivite, dar omul când e furios dă cu ce apucă. Iar Eva reușea, nu știu cum, să-l înfurie aproape zilnic pe Adam.

- Uite ce mi-ai făcut, se plângea bărbatul, m-ai obligat să te lovesc. Știi că nu-mi place.

- Iartă-mă, îngenunchea Eva și îi săruta mâna ce îi înnegrise carnea.

- Te iubesc, proasto, nu mă mai supăra!

Eva nu era bună de nimic – ba încălzea mâncarea prea tare, ba o punea sleită în farfurie, ba uita să aducă hârtie igienică la toaletă sau cumpăra berea greșită. Nu știa niciodată unde și-a pierdut Adam cheile și nici nu vorbea încet când bărbatul încerca să se uite la televizor. Nu era deloc caldă și iubitoare când omul ajungea acasă în creierii dimineții cu chef de sex, iar, în ultima vreme, făcuse fundul mare și era plină de celulită.

- Îmi faci greață, te-ai făcut cât o balenă. Pune mâna și slăbește că dăm toți banii pe mâncare. Eu sunt singurul bou care muncește în casa asta. Tu ești o doamnă, grasă ca o vită.

- Sunt gravidă.

- Să dea dracu să-mi faci vreo fată, proastă ca tine, că vă scot pe amândouă în stradă.

Asta e tot ce a avut de spus. Inima Evei lovea cu lovituri de baros și gândurile parcă-i vorbeau cu voce tare:

- Doamne, ajută-mă să fie băiat !

Dar mila cerească-i mare și rugăciunea i-a fost ascultată. Burta creștea pe zi ce trecea. În primele luni i-a fost atât de rău, că nici nu termina bine de mâncat și stomacul îi întorcea înapoi tot ce înghițise. Într-o zi, a vomitat pe Adam. O palmă violentă i-a retezat dinții din față, sluțind-o pentru multă vreme.

- Proasta dracului, abia îmi luasem cămașa asta.

- Nu mă lovi în burtă, te rog.

Atât a mai apucat să spună. Sângele îi săpa șanțuri pe buze, se prelingea pe barbă și o stropea cu picături mari pe pântecele în care un copil aștepta cuminte să-i vină rândul. A născut înainte de termen, din pricina unei sperieturi.

Frica de bărbatul de lângă ea ajunsese să ia forme vizibile, iar într-o noapte visase că o sugrumă. Sărise să se apere, strângând în mână un cuțit pe care visul i-l trimisese în ajutor, dar, în lupta imaginară, căzuse din pat, direct pe burta ce nu mai avea răbdare.

Contracții puternice și dureri chinuitoare au trimis-o direct la camera de gardă, unde a și născut. Placenta era desprinsă de pereții uterului, iar pruncul risca să moară. S-a trezit greu din anestezia generală, cu burta tăiată și capul plin de durere. O mâna caldă îi mângâia tâmpla – mama. Părinții ei veniseră într-un suflet, alertați de Adam.

- Draga mamei, de ce te-ai chinuit atât? Unde-s dinții tăi frumoși?

- Am căzut pe scări și s-au spart. Îi repar.

- Eva, măcar pentru copilul ăsta, ia-ți inima în dinți și părăsește-l.

- Nu pot mamă, moare fără mine. Mi-a promis că se schimbă.

Dar nici ea nu mai credea în vorbele astea. Ochii ei își pierduseră demult expresia inocenței- arătau ca niște ecrane întunecate în care fericirea se dizolvase fără urme. Și-a privit burta – avea o ditamai despicătură. O mână de om își făcuse loc în viață, spitencându-i carnea. O dureau sânii.

- Trebuie să pui copilul să sugă, i-a spus o asistentă.

După trei zile a trebuit să plece acasă. Adam conducea tăcut și grav.

- Poți să eviți gropile? Mă doare îngrozitor operația.

- N-ai vreau să zbor? Te-am pus eu să cazi din pat? Făceai ca apucata în noaptea aia, sărisei să mă sugrumi. Dacă nu te împingeam, mă omorai.

- Deci tu ai fost?

- Știi că a costat dublu cezariana ta?

Au urmat luni de coșmar. Copilul mânca puțin și plângea mult. Eva nu mai avea lacrimi de plâns. Puținele ei ore de somn erau dominate de coșmaruri ce se sfârșeau întotdeauna cu sânge. Adam începuse să bea și să lipsească tot mai mult. Venea acasă doar ca să mănânce și să-și bată nevasta, după care o siluia și iar o bătea, apoi adormea ca o vită, cu hainele pe el.

De ce Eva nu-l părăsea? Prizonieră voluntară a propriei vieți nefericite, semăna cu multe femei care acceptă, îndură, rabdă, fără sens și fără rost. Singurătatea și copilul îi țineau de urât. Cedase, treptat, obosită de izolarea și bătăile zilnice. Și, uite așa, s-au mai scurs cinci ani.

Eva era din nou gravidă, dar Adam nu-și dorea asta. Tânjea și ea după o împăcare, chiar și trecătoare, după o vorbă bună și o mângâiere. Dar în ochii bărbatului nu citea decât dispreț și nepăsare. Nici ea nu-l mai iubea. Începuse, în sfârșit, să vadă monstrul.

A realizat asta când băiatul ei a lovit-o. Tocmai îl pedepsise pentru o prostie, când s-a trezit cu un pumn în burtă.

- Mami e o proastă.

Pielea ei, care păstra zilnic urmele bătăilor conjugale, a tresărit – era o durere nouă. Una care îi rodea sufletul. Cel mic asistase de atâtea ori la scene de violență în care tati o bătea pe mami pentru că era proastă, încât o lovise cu un firesc cutremurător. În mintea lui necoaptă de copil, se întipărise adânc imaginea bărbatului puternic care domină orice.

- Tudor mi-a tras un pumn azi, i-a spus Eva în lacrimi.

Tatăl și-a privit fiul plin de mândrie:

- Bravo, mă, te-ai prins și tu că mă-ta-i proastă?

Băiatul a zâmbit cu o bucurie naivă:

- Mami e proastă.

E miezul nopții. Eva avea din nou coșmarul ăla în care Adam o sugrumă. Tudor adormise cu ei în pat și se tot agita, lovindu-i pe amândoi. Dintr-o dată, Eva a simțit că rămâne fără aer. Niște mâini o strângeau cu putere, vrând, parcă, să-i străpungă carnea. Nu mai avea scăpare. Căuta cu disperare cuțitul ascuns sub pernă. Cu greu a reușit să iasă din strânsoare. I-a pus genunchii în piept cu puteri nebănuite. Bărbatul nu se zbătea, de parcă ar fi așteptat lovitura. Mai degrabă scotea un sunet înfundat, ca un geamăt de copil. Eva i-a înfipt cuțitul în gât și a sărit din pat. Îl căuta pe Tudor. Își amintea perfect că băiatul adormise între ei, dar acum dispăruse. Poate Adam îl scosese din cameră ca să o poată ucide în liniște. A ieșit din dormitor, strigându-l, disperată:

- Tudor, unde ești?

L-a căutat prin toată casa.

- Ce-ai făcut, femeie nebună?

S-a auzit glasul lui Adam. Eva a alergat disperată în dormitor. Nenorocitul nu murise. Cum era posibil? A intrat cu teamă și a împietrit – patul era o baltă de sânge, iar acolo zăcea, fără suflare, Tudor. Taică-su încerca să-l resusciteze, dar copilul fusese înjunghiat în gât. Era mort. Eva s-a năpustit asupra lui Adam :

- Criminalule, mi-ai omorât copilul !

- Nebuno, tu l-ai ucis!