Editura Evenimentul si Capital

Europarlamentarii români vor dezbatere pe cazul Bodnariu

Autor: | | 9 Comentarii | 1257 Vizualizari

În Parlamentul European, reprezentanții României încearcă să impună o dezbatere în plen, unde Comisia Europeană să vină și să răspundă asupra posibilităților pe care le are la îndemână cu privire la Sistemul de protecție a copilului din Norvegia

Luni seară, cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de statul norvegian, a ajuns să fie discutat, pentru prima dată, și în Parlamentul European. Cinci europarlamentari români au susținut intervenții politice pe această temă. Europarlamentarii noștri vor să ceară o dezbatere în plenul Parlamentului European pe această temă, dorind să afle în ce măsură Comisia Europeană poate cere clarificări autorităților norvegiene cu privire la procedurile serviciului Barnevernet. “Noi încercăm să facem acest lucru, să provocăm o dezbatere”, a declarat europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu pentru EVZ. El a subliniat că, din punct de vedere institiuțional, ceea ce se poate face este „presiunea”. „Parlamentul și instituțiile europene trebuie să garanteze securitatea cetățenilor din UE apreciind astfel că acestea nu pot să rămâne pasive în fața sistemului norvegian de protecție a copilului”, a susținut în PE, europarlamntarul PNL Daniel Buda. El a arătat că sunt peste 3000 de copii ai căror părinți își caută dreptatea într-un sistem juridic complex, inclusiv la CEDO, iar atunci când o găsesc, statul norvegian refuză de multe ori să o recunoască. „Consider așadar că, la nivelul UE, trebuie găsite mecanisme prin care autoritățile norvegiene trebuie să fie determinate să își revizuiască politica în acest domeniu”, a susținut europarlamentarul PNL, Daniel Buda.



„UE are datoria de a-și apăra cetățenii”

El a subliniat că, de-a lungul timpului, PE și instituțiile europene s-au ocupat de sistemele dictatoriale din diverse state, cum ar fi Siria sau Burkina Faso ori de situația unor cetățeni care au căzut victime ale sistemelor dictatoriale. Eurodeputata PSD, Viorica Dăncilă a solicitat și ea “transparență” din partea autorităților norvegiene, în cazul familiei Bodnariu. De asemenea, Dăncilă a făcut apel către eurodeputați și instituțiile europene de a oferi sprijin familiei Bodnariu.

„UE are datoria de a-și apăra cetățenii de orice formă de abuz. Să dăm dovadă de unitate și empatie aici, în inima Europei, pentru a reîntregi familia Bodnariu, dar și alte familii europene care trec prin drame teribile și momente dificile”, a cerut și eurodeputata PSD, Claudia Țapardel.

Conflict de interese

Conform flux24.ro, reprezentantul autorităţilor norvegiene a precizat că, dacă procesul de plasament permanent şi eventual recursul ar fi pierdute, o înapoiere a copiilor ar putea fi evaluată doar la un an de la decizie. În februarie, psihologul îi va testa de două ori pe Marius şi Ruth Bodnariu, pentru a studia raportarea părinţilor la câte unul dintre copii. Avocata familiei Bodnariu acuză că şefa Protecţiei Copilului din Norvegia este în conflict de interese cu Ruth Bodnariu, pentru că au fost colege şi prietene între 2009-2011. Acuzaţiile apărătoarei au fost respinse. Se pare că Marius şi Ruth Bodnariu au aflat că fetele lor au cerut încă de la început să şi întâlnească părinţii, dar autorităţile norvegiene ar fi ascuns cererile. În cele din urmă, cei doi au vorbit la telefon cu fetele, iar acestea au transmis că suferă. Şi unul dintre băieţii familiei Bodnariu a spus părinţilor că se simte rău.

Drepturile copilului, „uitate”

Legislația aplicabilă în cazul Bodnariu este cea norvegiană, care încorporează prevederile Convenției ONU pentru Drepturile Copilului. La articolul 5 al Convenției se prevede clar că „statele părți vor respecta responsabilitățile, drepturile și îndatoririle ce revin părinților naturali ai copilului sau, după caz și conform tradiției locale, membrilor familiei lărgite sau comunității, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului”. De asemenea la articolul 7 se arată că „copilul are dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia”. Convenția stipulează clar și cazul în care un copil poate fi separat de părinții săi la Art. 9(1).În situația în care este vorba despre „copii maltratați sau neglijați de părinți [...] se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reședință a copilului.”




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate